Prima pagină » Ştiinţă-Sănătate » VIDEO Imagini impresionante cu erupţia vulcanului din Islanda

VIDEO Imagini impresionante cu erupţia vulcanului din Islanda

Un vulcan a erupt în Peninsula Reykjanes din Islanda, punând în alertă ţăra insulară.
VIDEO Imagini impresionante cu erupţia vulcanului din Islanda

Se pare că erupţia a avut loc la aproximativ 3,5 km de oraşul Grindavik, care a fost evacuat în noiembrie după ce o activitate seismică puternică a avariat case şi a ridicat temeri privind o erupţie iminentă.

O înregistrare video a arătat momentul erupţiei ca o străfulgerare de lumină care a luminat cerul.

Magnus Tumi Gudmundsson, un om de ştiinţă care a survolat locul marţi dimineaţă la bordul unui zbor de cercetare al pazei de coastă, a declarat pentru RUV că estimează că a fost deja aruncată de două ori mai multă lavă decât întreaga erupţie de o lună din peninsulă din această vară.

Gudmundsson a declarat că se aşteaptă ca erupţia să continue să scadă în intensitate, dar că oamenii de ştiinţă nu au nicio idee despre cât ar putea dura.

„Se poate termina într-o săptămână, sau ar putea dura destul de mult”, a spus el.

Islanda, care se află deasupra unui punct fierbinte vulcanic din Atlanticul de Nord, are în medie o erupţie la fiecare patru-cinci ani. Cea mai mare din ultima vreme a fost erupţia din 2010 a vulcanului Eyjafjallajokull, care a aruncat nori uriaşi de cenuşă în atmosferă şi a dus la închiderea pe scară largă a spaţiului aerian deasupra Europei.