Preşedintele Ucrainei i-a cerut Papei Francisc să ajute la eliberarea prizonierilor de război
Preşedintele Ucrainei şi prima doamnă Olena Zelenska au fost primiţi, sâmbătă la Vatican, în audienţă de către Suveranul Pontif, Sanctitatea sa Papa Francisc.
Volodimir Zelenski a subliniat rolul important pe care îl poate avea Sanctitatea Sa în aducerea păcii pe teritoriul ucrainean.
„Principala temă pe care am abordat-o a fost pacea. Suveranul Pontif m-a numit «preşedintele păcii» – aceasta este imaginea mea în Europa acum”, a precizat Zelenski după audienţă, potrivit sursei citate.
Potrivit preşedintelui Ucrainei este important că întâlnirea cu Papa Francisc a venit la două luni de la summitul de la Paris şi înaintea întrunirii programate la Berlin.
„L-am rugat pe Papa Francisc să ne ajute în eliberarea ucrainenilor capturaţi la Donbas, Crimeea şi Rusia”, a completat Zelenski.
Şeful de stat ucrainean şi Sanctitatea Sa au mai discutat despre iniţiativele umanitare de ajutorare a copiilor şi protejare a mediului, conform comunicatului de presă.
„Sunt extrem de recunoscător Sanctităţii Sale pentru iniţiativa comună care a ajutat 900.000 de ucraineni care au suferit în Donbas”, a completat Volodimir Zelenski.
Liderul ucrainean a subliniat că bisericile din Ucraina joacă un rol foarte important în răspândirea adevărului şi în dezvoltarea societăţii. Preşedintele i-a mai transmis Sanctităţii Sale Papa Francisc că este invitat în Ucraina şi că s-ar bucura foarte mult să beneficieze de susţinerea şi încrederea acestuia.
„L-am invitat pe Papa Francisc în Ucraina. Sunt sigur că va veni în ţara noastră, nu doar în capitală. I-am transmis că pentru a înţelege cu adevărat ce se întâmplă în est este necesar să viziteze zona”, a conchis Zelenski, conform sursei menţionate.
Foto: Site-ul Preşedinţiei ucrainene