- Home
- Externe
- (05.03.2020, 14:12)
- Ioana Scholler
VIDEO: La pescuit de bijuterii. Metoda ingenioasă aleasă de un australian pentru a „captura” un colier Versace
Poliţiştii din Melbourne sunt în alertă şi caută un bărbat care a folosit o metodă cel puţin „neortodoxă” pentru a fura un colier Versace, transmite CNN.
Urmărește
3169 afișări
Sursa foto: Twitter @VictoriaPolice
Hoţul, care nu a fost identificat încă, a folosit o undiţă de pescuit pentru a înlătura un colier de la gâtul unui manechin, aflat într-un magazin de lux din Melbourne, Australia.
Incidentul a avut loc săptămâna trecută, puţin după ora locală 02.00. Înregistrările video surprinse de camerele de supraveghere îl arată pe bărbat cum se îndreaptă spre magazin, cu o undiţă în mână şi uitându-se în jurul său, pe strada pustie.
Autorităţile susţin că bărbatul a creat o gaură în geamul frontal al magazinului, iar apoi a strecurat undiţa pentru a scoate colierul, informează CNN.
„Se pare că hoţul a pescuit timp de trei ore înainte de marea captură”, a transmis Poliţia printr-un comunicat de presă.
„Nu mi-a venit să cred”, a declarat propietarul magazinului Steven Adigrati. „Trei ore şi jumătate, cu două undiţe, încercând să ia acest colier, a fost spectaculos. A reuşit”, a mai spus Adigrati.
WATCH: Security footage shows a man using a fishing rod to remove a Versace necklace from a mannequin within the store just after 2am. pic.twitter.com/9S103jZjv4
— Victoria Police (@VictoriaPolice) March 3, 2020
Cu toate acestea, bărbatul a lăsat câteva indicii în urma sa, printre care şi cârligul de la undiţă. Valoarea colierului furat nu a fost dezvăluită.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Un hoţ cu multe furturi la activ a fost iertat de victimă şi nu poate fi cercetat. Avertismentul poliţiştilor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe