O filmare de pe camerele de supraveghere, din data de 18 mai, surprinde o ploaie de scântei care cade asupra oamenilor de pe stradă, în St. Petersburg, Rusia. Incidentul a avut loc în urma unei furtuni.
Totul s-ar fi produs după ce un fulger a lovit firele unui troleibuz. Astfel, descărcarea electrică a provocat o explozie urmată de o ploaie de scântei, potrivit Daily Mail.
Nimeni nu a fost rănit în urma incidentului.
În imaginile de pe camerele de supraveghere se observă o lumină puternică deasupra oamenilor care se aflau la intersecţia străzilor Veteranov şi Soldata Korzuna. Imediat după, o ploaie puternică de scântei cade pe oameni.
O altă înregistrare, făcută de la distanţă, surprinde o explozie care se produce în locul în care a căzut ploaia de scântei.
„Nu am văzut niciodată aşa ceva. A fost un moment înfricoşător şi uimitor”, a spus un martor.