Profesoara Wen Zhang, de la Universitatea Arkansas din Statele Unite, a câştigat un fond de 40.000 de dolari pentru a vedea cum contribuie apa reziduală la răspândirea virusului SARS-CoV-2, conform comunicatului de presă al
Universităţii din Arkansas.
Banii au fost oferiţi prin actul CARES (Ajutor pentru coronavirus şi securitate economică). Astfel, cercetătoarea are mână liberă să studieze apele reziduale din gospodăriile americane. Asta îi va ajuta pe liderii local să înţeleagă modul în care se răspândeşte noul coronavirus în comunitate.
Noul coronavirus a fost depistat în fecalele pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, în faza activă a virusului, cât şi după ce aceştia s-au vindecat. Prin urmare, studiul profesoarei se concentrează pe colectarea de probe din apa reziduală pentru a vedea dacă virusul există sau nu în resturile biologice care ajung în canalizare.
Scopul cercetării este descoperirea unei metode de estimare a răspândirii COVID-19 în cadrul comunităţilor, bazată pe concentraţia virusului găsită în apa reziduală.
„Având în vedere testele puţine pentru COVID-19, studiul poate ajuta pentru estimarea gradului de răspândire a bolii în comunitate, deoarece persoanele asimptomatice care nu sunt testate pot excreta virusul în apa reziduală”, spune cercetătoarea.
Prezenţa coronavirului în apa reziduală poate avea riscuri asupra sănătăţii publice
Metodele folosite în cercetare nu sunt unele costisitoare, explică Zhang.
„Prin detectarea virusului în apele reziduale, sperăm să putem estima care sunt cele mai afectate comunităţi. Totodată, vom putea oferi informaţii despre modul de răspândire a SARS-CoV-2 fără a testa fiecare individ din comunitate”, mai adaugă omul de ştiinţă.
Proiectul se va derula pe 24 de luni, rezultatele preliminare ale studiului fiind preconizae pentru toamna anului 2020.
Metodele folosite în cercetare nu sunt unele costisitoare, explică Zhang. „Prin detectarea virusului în apele reziduale, sperăm să putem estima care sunt cele mai afectate comunităţi. Totodată, vom putea oferi informaţii despre modul de răspândire a SARS-CoV-2 fără a testa fiecare individ din comunitate”, mai adaugă omul de ştiinţă.