Primarul Londrei, Sadiq Khan, a participat la această adunare şi a susţinut un discurs pentru combaterea terorismului şi extremismului. Mai mulţi oameni au depus flori şi au afişat mesaje de susţinere, inclusiv membri ai comunităţii musulmane din Marea Britanie.
„Suntem împreună în această seară pentru a onora memoria vieţilor nevinovate pierdute şi ale oamenilor răniţi în atacul barbar asupra oraşului nostru. Londra se opune cu vehemenţă acestui atac laş asupra oraşului nostru, poporului nostru, valorilor noastre şi modului nostru de viaţă. Ca primar al Londrei, vreau să transmit un mesaj clar către extremiştii bolnavi şi diabolici care comit aceste crime hidoase. Vă vom învinge, nu puteţi câştiga! În calitate de patriot şi musulman britanic mândru, voi spune următoarele: nu comiteţi aceste acte dezgustătoare în numele meu. Ideologia voastră perversă nu are nimic de-a face cu valorile adevărate ale Islamului şi nu veţi reuşi să ne divizaţi oraşul. Londra este cuprinsă de o mare tristeţe şi mânie în seara aceasta, dar, de asemenea, de o mare hotărâre şi motivaţie. Pentru că unitatea şi dragostea noastră vor fi întotdeauna mai puternice decât ura extremiştilor„, a spus primarul Londrei, Sadiq Khan.
Comandantul Mak Chishty, din cadrul Poliţiei Metropolitane, a transmis un mesaj din partea comunităţii musulmane de la Londra.
„Acest atac terorist este un atac asupra tuturor comunităţilor, inclusiv asupra celor musulmane. De fiecare dată când un atac terorist are loc, comunităţile musulmane fie se confruntă, fie se tem de o reacţie împotriva lor. Comunitatea musulmană apelează la toţi oamenii pentru a elimina flagelul terorismului care se ascunde în rândul popoarelor şi care este mascat ca reprezentând Islamul. Este datoria fiecărui musulman să fie loial ţării în care locuieşte şi ne punem întrebări pentru a înţelege cum au pus stăpânire extremismul şi ura asupra unor elemente din comunităţile noastre. Terorismul şi extremismul dăunează Islamului„, a declarat Chishty.
Poliţia britanică a anunţat că Rachid Redouane şi Khuram Shazad Butt au fost identificaţi drept doi dintre autorii atacului terorist de sâmbătă din centrul Londrei. Khuram Shazad Butt, în vârstă de 27 de ani, era un cetăţean britanic născut în Pakistan. Rachid Redouane, în vârstă de 30 de ani, ar fi avut cetăţenie marocană şi libiană. Ambii locuiau în Barking, în estul Londrei, de mai mulţi ani.
Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atacurile din Londra în mai puţin de 24 de ore, a anunţat Institutul american SITE, care monitorizează site-urile islamiste.
Citeşte şi: Arabia Saudită a închis biroul local al televiziunii qatareze Al Jazeera, la câteva ore după ce saudiţii şi alte cinci ţări arabe au încetat legăturile diplomatice cu Qatarul
Citeşte şi: Cehia nu va mai accepta refugiaţi, deşi face parte din sistemul UE de cote obligatorii. Slovacia şi Ungaria au depus contestaţii în instanţă
Citeşte şi: Un bărbat a fost condamnat la închisoare în Bulgaria pentru plănuirea unui atac terorist. Primise o educaţie creştină în Australia, dar s-a convertit la Islam
Citeşte şi: Ambasada României caută o formă de protecţie pentru românul devenit erou în atentatul de la Londra. Mihalache: Mă gândesc să propun preşedintelui României să-i acordăm domnului Florin Morariu o decoraţie de stat
Citeşte şi: Un bărbat, ucis de poliţie în timpul unei luări de ostatici la Melbourne. Anchetatorii iau în calcul şi posibilitatea unui atac terorist
Citeşte şi: Trump cere restricţii de călătorie mai dure în Statele Unite. „Vom examina cu atenţie oamenii care vin în SUA, pentru a ne menţine ţara în siguranţă. Tribunalele sunt lente şi politice”
Citeşte şi: Poliţia britanică a stabilit identitatea autorilor atacului terorist din centrul Londrei