„Corbyn ar fi atât de rău pentru ţara dumneavoastră. Ar fi atât de rău, v-ar conduce într-o direcţie foarte rea. V-ar duce spre zone rele”, a declarat Donald Trump într-un interviu la postul de radio LBC moderat de Nigel Farage, liderul Partidului Brexit.
În schimb, Donald Trump a lăudat performanţele premierului britanic în exerciţiu, Boris Johnson, liderul Partidului Conservator. „Este un om extraordinar, cred că este exact omul necesar pentru aceste vremuri”, a declarat Donald Trump despre Boris Johnson.
Jeremy Corbyn l-a acuzat pe Donald Trump de ingerinţe în procesul electoral din Marea Britanie pentru a-l ajuta pe Boris Johnson înaintea scrutinului parlamentar anticipat. „Donald Trump încearcă să interfereze în alegerile din Marea Britanie pentru a-l ajuta pe prietenul lui Boris Johnson să fie ales”, a reacţionat Jeremy Corbyn prin Twitter.
Foto: Hepta