- Home
- Externe
- KUALA LUMPUR, (13.03.2014, 10:47)
- Valentin Vidu - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Vietnamul şi Malaezia nu au găsit resturi ale avionului dispărut. Premierul chinez: Continuăm căutările cât timp există speranţă. Malaezia dezminte că avionul ar fi mai zburat patru ore după ultimul contact
Malaezia a trimis un avion către o zonă maritimă în care trei obiecte plutitoare au fost descoperite de către un satelit chinez, au anunţat autorităţile, în a şasea zi de căutări ale zborului MH370 Kuala Lumpur-Beijing, dispărut de pe radare cu 239 de persoane la bord. Premierul chinez Li Keqiang a anunţat că Beijingul va continua căutarea avionului dispărut cât timp există speranţă. Vietnamul a anunţat joi că avioanele sale nu au reperat resturi într-o zonă în care au fost semnalate "obiecte plutitoare" de către un satelit chinez.
Urmărește
8844 afișări
Malaysia a trimis un avion către o zonă maritimă în care un satelit chinez a reperat trei obiecte (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
UPDATE 12:48 - Malaezia dezminte că avionul dispărut ar fi zburat mai multe ore
Autorităţile malaeziene au dezminţit joi că avionul Boeing 777 aparţinând companiei Malaysia Airlines şi-a continuat zborul timp de mai multe ore, după ce a pierdut contactul cu turnul de control, contrar informaţiilor în acest sens apărute în presă.
Pe de altă parte, ministrul malaezian al Transporturilor, Hishammuddin Hussen, a declarat că obiectele detectate de sateliţii Chinei într-o zonă maritimă nu sunt resturi ale zborului MH370.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Anul ăsta, liderii Democrativei te-au sacrificat. Pe tine, bugetul, țara. 2024 l-ai pierdut pe mâna lor. Puterea ta e în votul tău, de care le e frică
-
Un oficial NATO avertizează asupra posibilelor atacuri hibrid ale Rusiei împotriva statelor membre
-
Ministerul Finanţelor a publicat oficial ordonanţa austerităţii
-
Lovitură pentru investitorii de la Bursa de Valori Bucureşti: impozitul pe dividende se măreşte la 10%
Anchetatori americani, citaţi de cotidianul The Wall Street Journal, au afirmat anterior că avionul a continuat să zboare timp de aproape patru ore, după ce a pierdut contactul cu turnul de control, la puţin timp după decolarea de la Kuala Lumpur cu destinaţia Beijing.
Ipoteza anchetatorilor se baza pe date transmise automat la sol de motoarele Rolls Royce ale avionului.
"Aceste informaţii sunt inexacte", a declarat ministrul malaezian.
El a mai afirmat că imaginile surprinse de satelitul chinez care arată obiecte plutind în apropierea zonei în care avionul a dispărut de pe ecranele radar, au fost publicate din greşeală. Aceste imagini "nu arată niciun rest" aparţinând avionului Boeing, a adăugat ministrul malaezian al Transporturilor.
UPDATE 10:41 - Boeingul Malaysia Airlines ar fi zburat timp de patru ore după ultimul contact - presă
Avionul aparţinând companiei Malaysia Airlines, dispărut sâmbătă de pe radare, ar fi zburat timp de încă patru ore de la locul în care i-a fost confirmată prezenţa ultima dată, apreciază investigatori americani, potrivit unor surse, relatează Wall Street Journal (WSJ) în ediţia electronică de joi.
Potrivit publicaţiei, care citează "două persoane familiare cu detaliile", investigatori în domeniul aviaţiei şi oficiali din domeniul Securităţii Naţionale americane cred că avionul a zburat în total cinci ore, în baza datelor descărcate în mod automat şi trimise la sol de motoarele Boeingului 777, în cadrul unui program de mentenanţă şi monitorizare de rutină.
Această ipoteză ridică o serie de noi întrebări şi posibilităţi cu privire la ceea ce s-a petrecut la bordul aeronavei în care se aflau 239 de persoane, care a dispărut de pe radare civile după aproximativ o oră de zbor pe ruta Kuala Lumpur-Beijing.
După şase zile de la misterioasa dispariţie, care a declanşat o căutare de amploare în spaţiul aerian şi apele internaţionale, fără rezultat până în prezent, investigaţiile par să se extindă.
Sistemul de monitorizare de la bord a motoarelor este furnizat de către Rolls-Royce şi trimite în mod periodic date despre situaţia motorului, operaţiuni şi mişcările avionului către facilităţi aflate la sol. "Continuăm să monitorizăm situaţia şi să oferim (companiei) Malaysia Airlines susţinere", a declarat un reprezentant Rolls-Royce miercuri, refuzând să facă alte comentarii.
"Dispariţia nu este (considerată) în mod oficial un accident, iar toate informaţiile sunt strict manipulate de către investigatori", a declarat un director Rolls-Royce, care a solicitat protecţia anonimatului, citând Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile, o Agenţie ONU.
În cadrul unor acorduri de mentenanţă, Malaysia Airlines transmite în timp real date provenind de la motoare către Rolls-Royce pentru a fi analizate. Sistemul compilează datele furnizate de cele două motoare Trent cu care sunt echipate Boeingurile 777 şi transmite instantanee cu privire la performanţa, altitudinea şi viteza avionului.
Aceste date sunt complilate şi transmise la intervale de 30 de minute, a declarat o sursă care cunoaşte sistemul. Potrivit site-ului Rolls-Royce, datele sunt procesate automat "astfel încât se pot detecta schimbări subtile de la un zbor la altul".
Datele provenind de la motor sunt analizate pentru a stabili tiparul de zbor al avionului, după ce aparatele radio de emisie-recepţie se opresc din funcţionare. Avionul se îndrepta către China, iar ultima poziţie verificată este undeva la mijlocul Golfului Thailandei.
Un zbor total de cinci ore după plecarea de la Kuala Lumpur ar însemna că Boeingul 777 ar fi continuat să parcurgă o distanţă de aproximativ 2.200 de mile marine (peste 4.000 de kilometri), putând atinge puncte ca Oceanul Indian, frontiera pakistanului sau Marea Arabiei, având în vedere viteza avionului.
"Oficiali americani în domeniul luptei împotriva terorismului explorează pista potrivit căreia un pilot sau o persoană de la bord ar fi deturnat avionul către altă destinaţie secretă, după ce a întrerupt transponderii" (aparate radio de emisie-recepţie), scrie WSJ citând un anchetator american însărcinat cu dosarul.
Astfel, potrivit anchetatorilor, avionul ar fi fost deturnat "cu intenţia de a fi utilizat mai târziu, în alte scopuri", adaugă ziarul american.
Căutarea avionului acoperă în prezent aproape 27.000 de mile marine (aproape 90.000 de kilometri pătraţi, o suprafaţă similară teritoriului Portugaliei). Douăsprezece ţări, inclusiv Statele Unite, China şi Japonia participă la operaţiuni de căutare care mobilizează 42 de nave şi 39 de avioane.
UPDATE 8:33 - Vietnamul şi Malaysia nu au găsit resturi ale Boeingului dispărut în zona indicată de chinezi
Vietnamul a anunţat joi că avioanele sale nu au reperat resturi într-o zonă în care au fost semnalate "obiecte plutitoare" de către un satelit chinez şi care ar putea să aparţină avionului de tip Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, dispărut de pe radare sâmbătă.
"Am trimis în această (joi) dimineaţa două avioane (de tip) AN-26 pentru a inspecta zone maritime din apropierea Insulei Con Dao, unde au fost detectate trei obiecte suspecte de către un satelit chinezesc. Avionele au revenit fără să fi găsit ceva, pentru moment", a declarat pentru AFP Dinh Viet Thang, adjunctul directorului Aviaţiei Civile vietnameze.
Un avion malaezian trimis în zonă joi după-amiaza a facut aceeaşi constatare. "Zero observare", a scris într-un SMS trimis AFP şeful operaţiunilor aeriene malaeziene, Affendi Buang.
UPDATE 6:47 - China va continua căutările privind zborul MH370 cât timp există speranţă, anunţă Li Keqiang
China va continua operaţiunile de căutare a avionului de tip Boeing aparţinând companiei Malaysia Airlines, dispărut de pe radare sâmbătă, "atât timp cât va rămâne o rază de speranţă", a declarat joi premierul chinez Li Keqiang, relatează AFP.
"Nu vom renunţa să anchetăm cu privire la cel mai mic indiciu potenţial care va fi găsit", a subliniat premierul chinez într-o conferinţă de presă, afirmând că rudele celor 153 de pasageri chinezi de la bordul zborului MH370 "sunt consumaţi de angoasă".
"Guvernul chinez şi poporul chinez sunt profund îngrijorate de situaţia (pasagerilor dispăruţi). Aşteptăm cu nerăbdare informaţii noi despre avion, cea mai mică urmă de veşti bune", a continuat premierul.
Opt nave chinezeşti participă la operaţiunile de căutare, iar a noua se află în drum către operaţiuni, a adăugat Li Keqiang.
Malaysia a trimis un avion către o zonă maritimă în care un satelit chinez a reperat trei obiecte
Un avion "a fost deja trimis pentru a studia informaţii cu privire la obiecte care apar în imagini captate de către un satelit chinez", a declarat ministrul Transporturilor Hishammuddin Hussein, într-un mesaj postat pe contul său de Twitter.
China a anunţat anterior că unul dintre sateliţii săi a detectat trei obiecte mari care plutesc într-o zonă maritimă în care avionul de tip Boeing 777 aparţinând companiei Malaysia Airlines a pierdut contactul.
Agenţia chineză însărcinată cu ştiinţa şi tehnologia a anunţat miercuri seara că un satelit a reperat în dimineaţa zilei de 9 martie (duminică) obiecte "în zona maritimă a unei presupuse prăbuşiri", adăugând că imaginile sunt în curs de analizare.
Zborul MH370 efectuat de către Malaysia Airlines, cu 239 de persoane la bord, care asigura o legătură între Kuala Lumpur şi Beijing, a dispărut de pe ecranele radarelor sâmbătă.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Principalele măsuri ale „ordonanței trenuleț” pregătite de noul Guvern. Cum arată varianta finală a măsurilor de austeritate
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
PROSPORT.RO
Imagini sfâșietoare! Constantin și Teodora au fost înmormântați împreună, iar micuța Sofia între ei
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:24
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1040. Yermak avertizează asupra posibilităţii de escaladare a războiului hibrid lângă graniţele NATO / Ucraina se concentrează pe garanţiile de securitate înaintea aderării la NATO / Rolul Germaniei în menţinerea păcii în Ucraina depinde de aprobarea Rusiei, spune Merz
-
astăzi, 14:19
Misiune de salvare în Canalul Mânecii. Zeci de migranţi au fost salvaţi de francezi