„Doi bărbaţi, în vârstă de 18 şi 19 ani, au fost eliberaţi, iar acuzaţiile la adresa lor au fost retrase”, a anunţat Serviciul de Poliţie al Irlandei de Nord într-un comunicat.
McKee, în vârstă de 29 de ani, a fost lovită de un glonţ în timp ce observa revoltele din Irlanda de Nord.
Incidentul a avut loc în urma unei serii de percheziţii efectuate de autorităţi în cartierul Creggan. Disidenţii republicani sunt consideraţi vinovaţi pentru moartea femeii. Uniunea Naţională a Jurnaliştilor din Irlanda de Nord a transmis că Lyra McKee era „unul dintre cei mai promiţători jurnalişti” de pe teritoriul Irlandei de Nord.
„A fost un jurnalist cu stil, curaj şi integritate şi o femeie plină de determinare şi pasiune”, a declarat Séamus Dooley, membru al Uniunii. Incidentul armat a avut loc după plecarea poliţiştilor, care au verificat mai multe case din zonele Mulroy Park şi Galliagh.