Viitorul lider Al-Qaida va deveni noul inamic public numărul unu al SUA, avertizează Leon Panetta
Cel care îl va înlocui pe Osama ben Laden la conducerea Al-Qaida va deveni noul inamic public numărul unu al Americii, a avertizat directorul Agenţiei Centrale americane de Informaţii (CIA), Leon Panetta, marţi, într-un interviu difuzat de CBS, relatează AFP.
Numărul doi al reţelei teroriste, egipteanul Ayman al-Zawahiri, ar urma, probabil, să îl înlocuiască pe Osama ben Laden, dar poate că nu atât de rapid, acesta fiind, fără îndoială, mai preocupat de propria sa securitate, după operaţiunea forţelor speciale americane în Pakistan contra fostului lider Al-Qaida.
"Urcă foarte repede pe listă", a declarat Leon Panetta, referindu-se la Ayman al-Zawahiri, principalul purtător de cuvânt al reţelei teroriste.
Atât timp cât nu este desemnat în mod formal un nou lider al acestei organizaţii, Statele Unite pot profita de această situaţie, a apreciat directorul Agenţiei americane.
"Noi credem că acest lucru ne va oferi câteva oportunităţi de a continua atacurile, în timp ce ei (membrii Al-Qaida) vor dezbate pentru a stabili cine-l va înlocui, într-un final, pe (Osama) ben Laden", a continuat el.
"Dar eu pot să vă asigur că indiferent cine va fi cel care îi va lua locul, el va fi numărul unu pe lista noastră", a adăugat Panetta.
În plus, directorul CIA a declarat că Guvernul american nu se află în posesia unor informaţii care să indice că autorităţile pakistaneze ştiau unde se ascundea ben Laden.
El a apreciat ca "foarte complicate şi dificile" relaţiile Statelor Unite cu Pakistanul, dar a avertizat că nu vor fi rupte.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:00
Costul reconstrucţiei Ucrainei, potrivit Băncii Mondiale: Suma exorbitantă de care are ţara nevoie
-
astăzi, 14:59
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1098. UE propune un acord pentru resursele Ucrainei / Boris Johnson susţine acordul lui Trump privind resursele naturale ale Ucrainei / SUA şi Ucraina sunt aproape de semnarea unui acord privind mineralele / Trump: Revendicarea teritoriilor ocupate este posibilă, dar „nu este uşoară” pentru Ucraina