Viktor Bout susţine că este nevinovat şi că se afla în Thailanda în vacanţă - poliţie
Traficantul de arme rus Viktor Bout, arestat într-o operaţiune în Thailanda cu sprijinul Statelor Unite, a spus poliţiei că se afla în Bangkok în vacanţă şi nu pentru a încheia o tranzacţie cu arme, a declarat sâmbătă un ofiţer de poliţie.

Viktor Bout susţine că este nevinovat şi că se afla în Thailanda în vacanţă - poliţie (Imagine: Mediafax Foto)
Bout, supranumit "Comerciantul Morţii" şi care a fost arestat joi la un hotel, la câteva ore după ce sosise de la Moscova, a negat acuzaţia justiţiei thailandeze de "tentativă sau procurare de bunuri pentru terorism", a declarat colonelul Kittisak Sukhawattanakul.
"A spus că a venit aici ca turist, dar nu a precizat unde intenţiona să meargă în vizită", a adăugat Kittisak.
Bout, fost ofiţer al Forţelor aeriene sovietice, a fost acuzat la New York pentru conspiraţie în vederea vânzării de arme în valoare de milioane de dolari Forţelor armate revoluţionare din Columbia (FARC).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Statele Unite, care au acordat Columbiei miliarde de dolari sub formă de ajutor militar, pentru a lupta împotriva rebelilor marxişti şi cartelurilor de droguri, intenţionează să ceară extrădarea lui Bout, însă poliţia thailandeză a precizat că vor trebui să aştepte până ce va fi judecat în Thailanda.
Legislaţia thailandeză cere ca suspecţii străini de terorism reţinuţi să fie judecaţi în ţară, iar poliţia a cerut sâmbătă aprobarea unui tribunal pentru a-l menţine în detenţie pe Bout pentru continuarea interogatoriilor.
Poliţia plănuieşte să încheie ancheta în decurs de două luni, înainte de a o transfera procurorilor, a declarat Kittisak, care l-a condus pe Bout la tribunal, escortat de zece militari înarmaţi.
Viktor Bout intenţionează să depună cerere de eliberare pe cauţiune duminică, a anunţat avocatul său thailandez, Lak Nitiwatvichan.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului