Viktor Ianukovici, acuzat de opoziţia ucraineană de încălcarea Constituţiei

Publicat: 30 01. 2014, 20:41
Actualizat: 06 11. 2021, 22:30

„S-a stabilit că unii deputaţi au votat pentru colegii lor, ceea ce reprezintă o încălcare a Constituţiei”, au comunicat Vitali Kliţciko, Arseni Iaţeniuk şi Oleg Tiagnibok.

„Preşedintele Viktor Ianukovici i-a forţat prin şantaj şi intimidare să susţină această lege şi este responsabil personal de încălcarea Constituţiei”, subliniază ei.

Parlamentul ucrainean a adoptat miercuri o lege privind amnistierea manifestanţilor arestaţi în urma confruntărilor cu forţele de ordine, însă opoziţia s-a abţinut de la vot. După mai multe ore de negocieri tensionate, textul a fost aprobat de 232 de deputaţi din cei 416 prezenţi.

Ucraina se confruntă cu o criză politică fără precedent după ce Administraţia Viktor Ianukovici a refuzat, în noiembrie, semnarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană, preferând apropierea de Rusia. Protestele s-a intensificat de aproximativ două săptămâni, în contextul adoptării unor legi care permiteau dispersarea brutală a manifestaţiilor. Legile controversate au fost abrogate marţi.