Viktor Orban: Finanţarea eforturilor militare ale Ucrainei „ar ruina” Europa
Viktor Orban, un aliat al preşedintelui american Donald Trump, care are, de asemenea, legături cu Moscova, a declarat la un post de radio de stat că guvernul său va lansa o „consultare publică” internă privind aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană în următoarele săptămâni.
Liderii europeni au susţinut joi planurile de a cheltui mai mult pentru apărare şi de a continua să sprijine Ucraina, în contextul răsturnării politicilor americane de către Donald Trump, potrivit Reuters.
Orban, care a refuzat să trimită arme Ucrainei de la începutul războiului şi a păstrat relaţii strânse cu Moscova, a declarat că, în loc să prelungească războiul, Europa ar trebui să sprijine negocierile de pace ale lui Trump.
El a spus că modul în care UE doreşte să sprijine Ucraina acum ar „ruina Europa”. „Dacă acum SUA renunţă (la finanţarea războiului), de ce ar avea celelalte 26 de state membre o şansă să ducă acest război până la capăt?”, a declarat Orban. „Astăzi se pare că am pus veto. Dar în câteva săptămâni vor reveni şi se va dovedi că nu există bani pentru aceste obiective”, a adăugat el.