- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Violenţe la mitingul din Londra: 84 de răniţi şi 214 de arestări - GALERIE FOTO, VIDEO
Poliţia britanică a anunţat că 84 de persoane au fost rănite şi 214 au fost arestate, după ce mai mulţi "infractori" au jefuit un cartier comercial din Londra, sâmbătă, în timpul unei manifestaţii împotriva austerităţii, la care au participat cel puţin 250.000 de britanici.
Poliţia britanică anunţă 84 de răniţi şi 214 arestări după violenţele de la mitingul din Londra (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Sindicatele, care sperau să facă din această zi un punct de cotitură în mobilizarea împotriva politicii de rigoare, apreciază că au câştigat pariul, deşi denunţă violenţele şi distrugerile.
"Suntem absolut încântaţi, sunt sute de mii de persoane, poate o jumătate de milion", a afirmat Paul Nowak, unul dintre responsabilii cu organizarea.
Un purtător de cuvânt al confederaţiei sindicatelor britanice, Trades Union Congress (TUC), a estimat că "între 250.000 şi 300.000 de persoane" au răspuns la apel, iar presa evoca între 400.000 şi 500.000 de participanţi. Estimarea poliţiei era de 250.000.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
"Participarea este dincolo de tot ce am visat. Este fantastic. Este cea mai mare manifestaţie din această generaţie la Londra", a afirmat secretarul general al sindicatului Unite, Len McCluskey.
Acest miting a fost cel mai important din Londra după cel din 2003 împotriva războiului din Irak (un milion de persoane) şi cea mai vastă mişcare socială după revoltele din urmă cu două decenii, care au condus la plecarea lui Margaret Thatcher de la putere.
Aproximativ 4.500 de poliţişti au fost mobilizaţi de teama unor violenţe similare celor de la manifestaţiile studenţilor de la sfârşitul anului. Sindicatele au prevăzut de asemenea un important serviciu de ordine, pentru a menţine "atmosfera familială" a manifestaţiei, care a reunit oameni de toate vârstele.
Cu toate acestea, mai multe confruntări au izbucnit cu ocazia mitingului. Câteva sute de manifestanţi îmbrăcaţi în negru şi cu feţele mascate au atacat magazine şi bănci, lansând focuri de artificii, vopsea, sticle şi cocteiluri Molotov în direcţia poliţiştilor.
Un grup a aruncat "fiole pline cu amoniac" în direcţia forţelor de ordine, potrivit informaţiilor poliţiei.
Aceste violenţe au avut loc în cartierul Oxford Street, una dintre marile artere comericale din Londra. Hotelul Ritz a fost de asemenea ţinta proiectilelor, iar mai mulţi activişti au pătruns în celebrul magazin Fortnum and Mason.
Potrivit poliţiei, 84 de persoane, între care 31 de poliţişti, au fost rănite, iar 27 dintre ele, inclusiv 11 poliţişti, au fost spitalizate.
Comandantul Bob Broadhurst de la Scotland Yard, care a condus dispozitivul de poliţie, a prezentat bilanţul zilei. "Două sute cincizeci de mii de persoane au venit în centrul Londrei şi au manifestat paşnic", a declarat el pentru postul de televiziune Sky News.
Dar "un grup de infractori, care nu avea nici o legătură cu mitingul, a decis separat să atace clădiri şi să agreseze poliţişti", a precizat el.
Sindicatele au denunţat violenţele, în timp ce mitingul s-a desfăşurat timp de peste cinci ore într-o atmosferă de calm.
Mulţi au venit în familie, cu cărucioare de copii şi vuvuzele. "Nu distrugeţi Marea Britanie!", "Să ne apărăm serviciile publice!", proclamau pancartele manifestanţilor.
"Sunt aici pentru că Guvernul ne face să plătim pentru a repara ce au făcut bancherii", a declarat Gillian Siddons, un pensionar în vârstă de 60 de ani.
"Oamenii adunaţi aici sunt purtătorii de cuvânt ai Marii Britanii profunde", a afirmat liderul opoziţiei laburiste, Ed Miliband, într-un avertisment la adresa Guvernului, care a impus ţării o cură de rigoare fără precedent în Marea Britanie, cu reduceri bugetare de peste 90 de miliarde de euro până în 2015. Măsurile includ îngheţarea salariilor funcţionarilor şi suprimarea a peste 300.000 de posturi publice.
"Desigur că oamenii sunt îngrijoraţi, şi chiar furioşi, dar am moştenit o asemenea situaţie economică încât trebuie să luăm măsuri pentru a aduce finanţele publice la echilibru", a răspuns ministrul Educaţiei, Michael Gove.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO