Prima pagină » Știri externe » Violenţele din Cairo: Luptele între manifestanţi şi forţele de ordine continuă. 33 de persoane au murit în confruntări – VIDEO

Violenţele din Cairo: Luptele între manifestanţi şi forţele de ordine continuă. 33 de persoane au murit în confruntări – VIDEO

33 de persoane au murit începând de sâmbătă în confruntările din Egipt dintre manifestanţii ostili puterii militare şi forţele de ordine, a anunţat luni Ministerul Sănătăţii, citat de agenţia oficială Mena.
Violenţele din Cairo: Luptele între manifestanţi şi forţele de ordine continuă. 33 de persoane au murit în confruntări - VIDEO

Poliţia lansa grenade lacrimogene asupra sutelor de manifestanţi adunaţi în grupuri mici în piaţă şi în împrejurimi, care răspundeau aruncând cu pietre, potrivit imaginilor difuzate în direct de televiziunea publică.

Bilanţul anterior era de 22 de morţi şi sute de răniţi.. Comunicatul nu precizează numărul răniţilor, evaluat la 1.700 într-un bilanţ precedent.

Televiziunea publică, referindu-se la aceeaşi sursă, a menţionat anterior 20 de morţi în piaţa Tahrir, din centrul Cairo, unde se derulează cele mai violente confruntări.

Un bilanţ precedent, întocmit din surse oficiale şi medicale, era de 15 morţi de la începutul confruntărilor sâmbătă, dintre care 14 la Cairo şi unul la Alexandria.

Aceste confruntări se derulează cu o săptămână înainte de debutul, la 28 noiembrie, a primelor alegeri legislative de la înlăturarea în februarie a preşedintelui Hosni Mubarak, în urma unei revolte populare.

Confruntările au continuat luni dimineaţă, poliţia lansând grenade lacrimogene asupra sutelor de manifestanţi adunaţi în grupuri mici în piaţă şi în împrejurimi. Aceştia răspundeau aruncând cu pietre, potrivit imaginilor difuzate în direct de televiziunea publică.

Manifestanţii cer sfârşitul puterii militare care s-a instalat de la plecarea lui Mubarak. Sloganurile îl vizează în special pe mareşalul Hussein Tantawi, şeful Consiliului Suprem al Forţelor Armate (CSFA) şi liderul de facto al ţării.