Prima pagină » Știri externe » Violenţele din Irak s-au soldat cu 19 morţi, dintre care 12 într-un singur atentat

Violenţele din Irak s-au soldat cu 19 morţi, dintre care 12 într-un singur atentat

Cel puţin 19 persoane au murit vineri în urma unor noi violenţe în Irak, dintre care 12 într-un atentat cu maşină-capcană la Bagdad, conform unor surse din securitate citate de AFP.
Violenţele din Irak s-au soldat cu 19 morţi, dintre care 12 într-un singur atentat

Douăsprezece persoane au fost ucise în explozia unei maşini-capcană în faţa unui vânzător de îngheţată din El-Mechtel, din estul capitalei, a declarat pentru AFP generalul Saad Maan, purtător de cuvânt al ministerului irakian de Interne.

Atentatul a provocat de asemenea şi 23 de răniţi, conform acestui responsabil.

La Sinjar, o localitate din vestul oraşului Mossul (nord), insurgenţii au ucis, în propria lor casă, o mamă şi cei trei copii, toţi membri ai minorităţii yezedite, de origine kurdă care a fost frecvent ţinta grupărilor extremiste sunnite.

La Baquba, la nord de Bagdad, doi membri ai aceleiaşi familii au fost ucişi, iar alţi cinci au fost răniţi în explozia unei bombe plasate în apropierea unei case, în timp ce un combatant al miliţiei anti-Qaida Al-Sahwa a fost ucis de un bărbat armat la un baraj de control.