- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Violenţele din Siria s-au soldat luni cu moartea a 34 de persoane
Violenţele din Siria s-au soldat luni cu 34 de morţi, în pofida armistiţiului intrat oficial în vigoare la 12 aprilie, şi în condiţiile în care 300 de observatori internaţionali vor fi trimişi săptămâna viitoare în ţară pentru a monitoriza respectarea acestuia.
Violenţele din Siria s-au soldat luni cu moartea a 34 de persoane (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
În cursul zilei de luni, 28 de civili au fost ucişi la Hama (centru) de trupele regimului, un altul în apropiere de Damasc, iar cinci soldaţi au murit în regiunile Deraa (sud) şi Hama, potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (OSDO).
La rândul său, agenţia oficială Sana a menţionat moartea a patru persoane, dintre care trei soldaţi, la Deraa şi Hama, ucise de "terorişti", acesta fiind termenul folosit de regim pentru rebeli şi opozanţi de la începutul revoltei în martie 2011.
OSDO a menţionat moartea a 200 de persoane de la instaurarea acordului de încetare a focului.
În opinia lui Abu Omar, un militant de la Damasc, misiunea ONU, formată pentru moment din mai puţin de zece membri ai Căştilor Albastre, este un eşec deoarece "observatorii îşi coordonează mişcările numai cu autorităţile şi nu cooperează cu poporul pe teren".
Mai mulţi militanţi au afirmat că în timpul vizitei lor de luni în mai multe oraşe din regiunea Damascului, membrii Căştilor Albastre au refuzat să-i urmeze pe locuitorii care voiau să le arate locurile unde susţin că regimul îşi ascunde tancurile.
Purtătorul de cuvânt al emisarului ONU şi al Ligii Arabe Kofi Annan, Ahmad Fawzi, a recunoscut că "condiţiile sunt riscante" în Siria, unde pentru prima dată în istoria lor membri ai Căştilor Albastre sunt trimişi fără arme într-o ţară în care armistiţiul nu este respectat.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.