EXPLOZIE la un depozit de armament din Cipru: Cel puţin 12 persoane au fost rănite

Publicat: 12 09. 2019, 19:14
Actualizat: 05 06. 2020, 16:55

Ministrul a transmis că perimetrul a fost izolat întrucât exploziile au continuat în zona militarizată din estul oraşului Kyrenia, un port situat într-o regiune frecventată de turişti din regiunea controlată de Turcia.

„Din păcate, un incendiu a izbucnit într-un depozit de muniţii din zona militarizată de la est de Kyrenia urmat de o serie de explozii”, a spus Ozersay.

Zona a fost securizată, iar poliţia i-a avertizat pe localnici să nu se apropie, a adăugat acesta

Localnicii din satul Arapkoy, la aproximativ 12 km est de Kyrenia, au părăsit iniţial zona ca o măsură de precauţie în timpul exploziilor, dar au început să se întoarcă acasă, a spus el.

Ministerul Apărării din Turcia a anunţat că incendiul a ţinut sub control, iar cauza producerii primei explozii nu a fost clarificată.

Postul CNN Turk a difuzat imagini care arătau mai multe explozii şi nori de fum.

CNN Turk a transmis, de asemenea, că nu mai există niciun risc în zonă şi că nu a fost necesară evacuarea unui hotel din apropiere.