Cazul cumplit, produs în nord-estul oraşului Dalian, a stârnit o dezbatere aprinsă despre cum şi când tinerii infractori ar trebui pedepsiţi.
Sub prevederile Codului Penal al Chinei, persoanele cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani pot fi trase la răspundere dacă au comis infracţiuni grave precum omucidere, viol, trafic de droguri sau furt. Cei care au peste 18 ani pot fi puşi sub acuzare pentru orice infracţiune.
Cu toate acestea, cei cu vârsta sub 14 ani nu pot fi puşi sub acuzare şi nu pot fi pedepsiţi ca şi criminali. Aceştia pot fi „returnaţi” părinţilor pentru a fi disciplinaţi sau – în cazuri mai rare – trimişti la insitutuţii de corecţie pentru tinerii infractori, spune Michelle Miao, un expert în legea penală de la Universitatea Chinezească din Hong Kong.
Trupul neînsufleţit al fetei a fost găsit pe 20 octombrie, la câteva ore după ce fratele ei mai mare a dus-o cu maşina la un curs de pictură, relatează publicaţia de stat China Daily.