„În numele tuturor americanilor, transmit solidaritea noastră francezilor după acest atac terorist teribil de la Paris”, a scris el.
„În calitate de aliaţi de secole, suntem alături de fraţii noştri francezi pentru a ne asigura că se va face dreptate”, a adăugat el.
„Vom avansa împreună, convinşi că teroarea nu va învinge libertatea şi idealurile noastre, care luminează lumea. Vive la France!”, a semnat preşedintele american.
Revenit de la Phoenix, în Arizona, unde a susţinut un discurs referitor la accesul la proprietate, Obama s-a dus, chiar din momentul sosirii la Washington, la Ambasada Franţei în Statele Unite, unde o carte de condoleanţe a fost deschisă după atacul de la Paris, soldat cu 12 morţi.
Ambasadorul Franţei, Gérard Araud, a salutat pe Twitter, în engleză, un gest „emoţionant” şi „foarte semnificativ” al preşedintelui american.
„Francezii sunt recunoscători”, a subliniat el.
Miercuri, la câteva ore de la comiterea atacului sângeros împotriva Charlie Hebdo, Barack Obama a condamnat un atentat „terifiant” şi „laş”.
„Franţa şi minunatul oraş Paris, unde a avut loc acest atac scandalos, reprezintă o referinţă atemporală care va dăinui dincolo de percepţia odioasă a acestor criminali”, a afirmat miercuri preşedintele american.