Textul a fost semnat la ora locală 11.40 (12.40 ora României), la sediul Guvernului de la Varşovia, de către secretarul american de Stat, Condoleezza Rice şi omologul său Radoslaw Sikorski, în prezenţa preşedintelui Lech Kaczynski şi a premierului Donald Tusk.
Statele Unite vor putea astfel amplasa pe teritoriul polonez, până în 2012, zece interceptoare capabile să distrugă din zbor eventuale rachete balistice cu rază lungă de acţiune.
Aceste noi elemente vor completa un sistem deja existent în Statele Unite, Groenlanda şi Marea Britanie.
De mai multe luni, proiectul generează proteste din partea Rusiei, care susţine că scutul este îndreptat împotriva sa.
Instalarea sistemului antiaerian Patriot va începe în 2009
Statele Unite vor instala în Polonia, începând din 2009, un sistem antiaerian Patriot, a anunţat miercuri Departamentul american de Stat într-un comunicat.
"Statele Unite intenţionează să înceapă instalarea în 2009, în vederea stabilirii unei garnizone de sprijin pentru sistemul Patriot până în 2012", potrivit comunicatului.
Instalarea rachetelor Patriot, un sistem sol-aer de apărare aeriană de altitudine medie şi lungă, a fost una dintre condiţiile impuse de Guvernul polonez pentru a-şi da acordul în privinţa amplasării în Polonia a unor elemente ale scutului american antirachetă. Polonia ar urma să găzduiască în 2012 zece interceptoare de rachete balistice cu rază lungă de acţiune.
Acordul a fost semnat în mod oficial miercuri dimineaţă la Varşovia de către secretarul de Stat american, Condoleezza Rice, şi ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski.
Acordul cuprinde o "declaraţie de cooperare strategică", ce consolidează articolul 5 al Tratatului NATO, potrivit polonezilor. Articolul 5 prevede că orice atac armat împotriva unuia dintre semnatarii Tratatului va fi considerat drept un atac îndreptat împotriva tuturor semnatarilor.
"Statele Unite se angajează să protejeze securitatea Poloniei şi a tuturor elementelor americane instalate pe teritoriul polonez", potrivit textului citit de premierul polonez, Donald Tusk, în cadrul ceremoniei de semnare a acordului.
"Statele Unite şi Polonia vor lucra împreună pentru a contracara ameninţările militare şi non-militare pe care le reprezintă părţi terţe şi pentru a minimaliza efectele unor astfel de ameninţări", precizează declaraţia.