Vizita lui François Hollande la Salonul Aeronautic din Le Bourget, perturbată de două membre Femen

Publicat: 21 06. 2013, 17:11
Actualizat: 31 03. 2020, 02:05

Activistele Femen au cerut eliberarea colegelor lor condamnate în Tunisia.

Trei activiste Femen, două franţuzoaice şi o germancă, au fost condamnate, la 12 iunie, la patru luni de închisoare pentru un protest topless, la Tunis, unde au cerut eliberarea unei tinere de origine tunisiană, Amina Tyler, membră a aceleiaşi mişcări.

Vineri, François Hollande a sosit la Salonul Aeronautic din Le Bourget, în apropiere de Paris, la bordul unui A400M, noul avion de transport militar produs de Airbus.

Preşedintele Franţei, însoţit de ministrul Apărării, Jean-Yves Le Drian, a decolat în jurul orei locale 08.45 (09.45, ora României) de la baza aeriană Villacoublay, la sud-vest de Paris, şi a ajuns pe aeroportul de la Le Bourget, la nord, după un zbor de 45 de minute.

La sosire, şeful statului francez a salutat personalul de bord al acestui aparat vedetă la salon, capabil să transporte până la 37 de tone pe o distanţă de 3.300 de kilometri, şi să-şi lase încărcătura – persoane, blindate sau elicoptere – pe terenuri nepregătite, potrivit Le Monde.