Vizită-surpriză a lui Obama într-o şcoală
Însoţit de Prima Doamnă, Michelle Obama, şi de secretarul de Stat, Arne Duncan, preşedintele le-a spus copiilor: "Ne-am săturat să fim la Casa Albă".
"De ce am venit? Voiam să ieşim din Casa Albă, voiam să vă vedem", a afirmat Obama, aşezat pe un mic scaun verde, în faţa a 25 de elevi reuniţi într-o sală de clasă, toţi în vârstă de aproximativ şapte ani, adică vârsta celei mai mici dintre fiicele sale, Sasha.
"Suntem foarte mândri de ceea ce a fost realizat în această şcoală şi vrem să fim siguri că vom reproduce acest succes în toată ţara", a adăugat el.
Noul preşedinte american a întrebat apoi copiii dacă ar vrea să devină astronauţi mai târziu, însă doar un elev a ridicat mâna. Tot un singur copil a spus că ar vrea să devină preşedinte. "Cred că poţi reuşi acest lucru", a glumit Obama.
O elevă a spus că ea ar vrea să devină Primă Doamnă. "Asta nu se plăteşte bine!", i-a răspuns Michelle Obama.
Întrebat la rândul său de ce a vrut să devină preşedinte, Obama a răspuns: "pentru a putea ajuta oamenii".