- Home
- Externe
- BAGDAD , (23.07.2015, 12:29)
- Ioana Bojan
Vizită-surpriză în Irak, efectuată de secretarul american al Apărării, Ashton Carter
Secretarul american al Apărării, Ashton Carter, a sosit joi într-o vizită-surpriză la Bagdad, pentru a evalua progresele făcute de Guvern privind diviziunile sectare din Irak şi a primi detalii despre sprijinul acordat armatei irakiene în vederea recuceririi oraşului Ramadi, ocupat de gruparea SI.

Secretarul american al Apărării, Ashton Carter, a sosit într-o vizită-surpriză în Irak (Imagine: AFP / Mediafax Foto)
Aceasta este prima vizită a lui Carter în Irak de la preluarea funcţiei de secretar al Apărării, în februarie, relatează Associated Press în pagina electronică.
Carter nu va anunţa schimbări majore în strategia SUA sau suplimentarea efectivelor americane. Cei aproximativ 3.360 de militari americani din Irak sunt implicaţi în special în instruirea trupelor irakiene, consilierea comandanţilor irakieni privind planurile de luptă şi asigurarea securităţii personalului şi obiectivelor americane.
Statele Unite, alături de câţiva parteneri, efectuează de asemenea raiduri aeriene împotriva grupării Stat Islamic, care ocupă vaste teritorii din Irak.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Vizita intervine însă într-un moment important pentru Guvernul irakian, care a anunţat o contraofensivă pentru recucerirea oraşului Ramadi, capitala provinciei Anbar. Asaltul asupra oraşului nu a început însă, dar un purtător de cuvânt al Pentagonului, colonelul Steve Warren, a afirmat că ar putea începe în câteva săptămâni.
După ce trupele irakiene au abandonat oraşul Ramadi în luna mai, oferind grupării Stat Islamic cea mai mare victorie din 2015, Carter a apreciat că armata irakiană "nu a dovedit voinţă de luptă".
El a notat că forţele irakiene nu erau depăşite numeric la Ramadi, dar pur şi simplu şi-au abandonat armele şi echipamentul, inclusiv zeci de tancuri americane, vehicule blindate şi artilerie, care au intrat în arsenalul grupării SI.
Colonelul Steve Warren, care călătoreşte alături de Carter, a declarat că în Ramadi se află între 1.000 şi 2.000 de combatanţi ai grupării Stat Islamic. El nu a precizat câţi militari irakieni vor participa la contraofensiva din Ramadi, dar a afirmat că în zonă sunt "câteva mii" de soldaţi disponibili.
Warren a adăugat că în prezent forţele irakiene efectuează "operaţiuni de izolare" în jurul oraşului Ramadi, ceea ce înseamnă întreruperea rutelor de aprovizionare ale extremiştilor.
Pierderea oraşului Ramadi a fost un regres major pentru Irak, inclusiv din punct de vedere psihologic, ceea ce a însemnat o nouă amânare a tentativei de recucerire a unui oraş cu o importanţă strategică şi mai mare, Mosul, ocupat de SI în iunie 2014.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe