Vlad Filat afirmă că situaţia din Alianţa pentru Integrare Europeană este dificilă

Lucrurile "au mers rău şi continuă să meargă prost" în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), a declarat premierul moldovean, Vlad Filat, adăugând că această situaţie are drept cauză negocierile între democraţi şi comunişti dinaintea formării Alianţei, relatează ProTV Chişinău.

Urmărește
7 afișări

De asemenea, Filat a declarat, în cadrul emisiunii În PROfunzime, că a solicitat autorităţilor competente informaţii în legătură cu o problemă apărută la Banca de Economii. În cadrul Comitetului Naţional pentru Stabilitate Financiară, reprezentanţii Băncii au anunţat că cele 14 companii de stat care şi-au transferat conturile "nu aveau niciun temei economic să facă acest lucru". "Este vorba despre anumite grupuri de interese, active încă din perioada guvernării comuniste", a declarat premierul moldovean, fără să facă alte precizări.

"Lucruile în AIE-2 nu merg aşa cum ne-am dorit", a declarat Filat, citat de Jurnal de Chişinău, în ediţia electronică, în contextul unor schimburi de replici între liderii Partidului Liberal-Democrat din Moldova (PLDM) şi Partidului Democrat (PDM), în ultima perioadă.

În opinia lui Filat, lider al liberal-democraţilor moldoveni, situaţia din actuala Alianţă este similară celei din precedenta coaliţie de guvernare, cu deosebirea că relaţiile dintre membrii actualei coaliţii au fost afectate de negocierile dinaintea creării acesteia. "Acelea nu erau negocieri, ci un test de nervi. Dimineaţa asistam la discuţii de centru-stânga, iar seara, de centru-dreapta. Durerile nu au trecut", a mărturisit premierul în cadrul emisiunii de la ProTV Chişinău, potrivit cotidianului.

Însă, liderul PLDM a subliniat că nu doreşte nici destrămarea actualei coaliţii aflate la putere şi nici renegocierea unor condiţii ale Acordului de Constituire a Alianţei, aşa cum a sugerat liderul PDM, Marian Lupu. Referindu-se la declaraţiile din ultima perioadă ale acestuia, premierul a subliniat că "nu mai poate tolera minciunile" lui Lupu. "Astăzi, Lupu afirmă că nu ştia nimic despre întâlnirile mele cu (Valdimir) Voronin, deşi eu i-am spus mai demult că mă voi întâlni cu acesta şi (că) o voi face de câte ori este nevoie", a declarat Filat.

"Vreau ca preşedintele Republicii Moldova, chiar şi interimar, să aibă prestaţie şi demnitate. Să nu începem să intrăm în dulapuri", a declarat Filat, iritat. Premierul a dat, de asemenea, asigurări că între Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), condus de Voronin, şi formaţiunea sa "nu este posibilă" nicio alianţă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici