Vlad Filat ameninţă că va demisiona dacă reformele propuse de el nu vor fi aplicate

Premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, a ameninţat că va demisiona dacă reformele propuse de el nu vor fi aplicate, într-un discurs rostit marţi după-amiază, după consultări cu societatea civilă şi cu Vladimir Voronin.

Urmărește
237 afișări
Imaginea articolului Vlad Filat ameninţă că va demisiona dacă reformele propuse de el nu vor fi aplicate

Vlad Filat ameninţă că va demisiona dacă reformele propuse de el nu vor fi aplicate (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Vlad Filat a cerut depolitizarea structurilor de securitate, evaluarea activităţii miniştrilor şi conducătorilor de instituţii, cerând demiterea oficialilor care nu îşi îndeplinesc atribuţiile, informează PRO TV Chişinău.

Premierul s-a pronunţat împotriva organizării de alegeri anticipate, propunând reluarea negocierilor cu opoziţia pentru alegerea preşedintelui ţării.

Filat a sugerat două soluţii, lăsând să se înţeleagă că Marian Lupu nu va fi ales preşedinte. Premierul a propus un candidat acceptat de toate forţele politice sau modificarea Constituţiei pentru a permite alegerea preşedintelui prin vot direct. Şeful Guvernului a avertizat că va demisiona dacă propunerile sale nu vor fi aplicate.

Potrivit Jurnal de Chişinău, premierul s-a declarat mulţumit de întâlnirea pe care a avut-o cu liderul comuniştilor, Vladimir Voronin.

"Pericolul care ameninţă Republica Moldova este mafia, nu comuniştii. Dacă nu oprim mafiotizarea, nu avem niciun viitor", a spus Filat.

Vlad Filat a subliniat că în scurt timp va prezenta lista cu remanierile necesare: "Nu trebuie să tolerăm incompetenţa de dragul alianţei. Afirm clar: nu toţi conducătorii de instituţiii îşi fac treaba cum trebuie. Aceste lucruri nu vor mai fi acceptate".

Analiştii moldoveni vehiculaseră ipoteza că PCRM şi PLDM ar intenţiona să creeze o coaliţie în Parlament, însă ambii lideri au dezminţit aceste informaţii.

"Nu eu voi fi cel care va rupe alianţa. Cel mai mare duşman al AIE sunt membrii săi. Dacă toţi vor înţelege asta, vom avea viitor. Dacă nu, fiecare să-şi asume responsabilitatea", a încheiat Filat.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici