Vlad Filat sugerează că unii dintre cei care au părăsit PLDM au fost "cumpăraţi"
Premierul moldovean, Vlad Filat, şi-a exprimat regretul că unii membri PLDM au părăsit formaţiunea, dar a declarat că aceste plecări nu sunt întâmplătoare, sugerând că unii dintre aceştia "au fost cumpăraţi", relatează ProTV Chişinău.
Cu toate că a spus că regretă plecarea fostului ministru al Justiţiei Alexandru Tănase, care a devenit judecător al Curţii Constituţionale, el s-a declarat deranjat de afirmaţiile acestuia cu privire la dictatura din Partidului Liberal-Democrat din Moldova (PLDM).
Filat l-a criticat dur pe Mihai Godea, fost prim-vicepreşedinte şi fost lider al grupului parlamentar al PLDM, sugerând că acesta "a fost cumpărat".
"Plecarea lui Godea a fost stranie şi, mai cu seamă, motivul (invocat) de a lupta cu comunismul din propriul partid face, până la urmă, jocul comuniştilor. Cum poţi să te împotriveşti (comuniştilor)? Ca vicepreşedinte al PLDM sau plecând aiurea?", a declarat Filat.
Premierul a declarat că fostul prim-vicepreşedinte al partidului "a fost pregătit", referindu-se la semnăturile necesare înscrierii candidaturii pentru funcţia de primar al Chişinăului. "Credeţi că pot fi obţinute (10.000 de) semnături în 20 de ore? Acţiunile sale arată că nu este singur. Ele necesită susţinere financiară puternică", a continuat acesta. "Nu-mi place că se încearcă să mi se cumpere oamenii", a subliniat Filat, referindu-se la plecarea lui Godea din partid.
"Godea nu îmi este fin, i-am botezat doar copiii", a mai declarat liderul PLDM.
Filat a mai spus că nu păstrează legătura cu fostul său coleg Vitalie Nagacevschi. El a preciat drept "corect" faptul că i-a propus acestuia funcţia de ministru al Justiţiei. "Credeam că un om care vorbeşte atât de bine trebuie să aibă o şansă să facă schimbări", a explicat premierul. "A plecat din partid pentru că are probleme financiare, ca, ulterior, să mă sune să-mi spună că i s-a propus să fie avocatul lui Plahotniuc. I-am spus să depună cerere. De atunci n-am mai discutat, L-am sunat şi i-am spus că-i ofer postul (de ministru al Justiţiei) şi libertatea de decizie", a adăugat acesta.
PLDM avea, la începutul lui mai, doi candidaţi pentru funcţia de primar al capitalei. La câteva săptămâni după ce liberal-democraţii l-au înscris în mod oficial pe Victor Bodiu, Mihai Godea, în vârstă de 37 de ani, a anunţat, marţea trecută, că va candida, şi el, pentru acest post. Godea a recunoscut că nu l-a informat pe liderul partidului în legătură cu intenţia sa şi nu a ezitat să critice Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE), din care PLDM face parte.
Formaţiunea a hotărât să retragă, vineri, candidatura lui Victor Bodiu la funcţia de primar al Chişinăului, renunţând în favoarea candidatului liberal Dorin Chirtoacă. Filat afirma că Alianţa se află într-o situaţie delicată, fiind afectată de certuri, inclusiv la nivel de imagine.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 09:19
Bărbaţi prinşi când vindeau în Arad 5.500 de comprimate de ecstasy cu 27.500 de euro
-
astăzi, 09:13