Vlad Filat vrea îndepărtarea oricăror speculaţii cu privire la ajutorul oferit de România
Repartizarea ajutorului nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro, acordat de România Republicii Moldova, va fi realizată în mod transparent, printr-o comisie specială, a anunţat premierul moldovean, Vlad Filat, dorind îndepărtarea oricăror speculaţii, relatează Timpul în ediţia online.

Vlad Filat vrea îndepărtarea oricăror speculaţii cu privire la ajutorul oferit de România (Imagine: Lucian Stanescu/Mediafax Foto)
"Au apărut deja speculaţii pe marginea acestei asistenţe. Cred că unii colegi vor să apară în ipostaze bune în presă", a declarat premierul, fără să ofere nume sau detalii.
El a anunţat că această comisie specială va fi creată săptămâna viitoare.
Acordul privind acordarea din partea României a unui ajutor nerambursabil, în valoare de 100 de milioane de euro, a fost semnat marţi, la Bucureşti, de preşedintele român, Traian Băsescu, şi cel moldovean, Mihai Ghimpu, care a efectuat o vizită de două zile în România, la invitaţia şefului statului român.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului