- Home
- Externe
- MOSCOVA, (27.04.2022, 18:12)
- Mihai Draghici
Vladimir Putin avertizează ţările care susţin Ucraina că vor da socoteală în faţa Rusiei
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat, miercuri după-amiază, naţiunile care oferă asistenţă militară Ucrainei că riscă să fie vizate de riposte foarte rapide.

Vladimir Putin avertizează ţările care susţin Ucraina că vor da socoteală în faţa Rusiei
"Dacă cineva din afară încearcă să intervină în Ucraina, reacţia noastră va fi cu viteza luminii", a declarat Vladimir Putin, conform BBC News, în cursul unei reuniuni cu parlamentari ruşi.
"Avem la dispoziţie toate instrumentele de ripostă pe care alţii nu le au. Şi nu doar ne lăudăm cu ele, le vom utiliza dacă va fi necesar", a atras atenţia preşedintele Rusiei. Liderul de la Kremlin a subliniat că au fost decise deja modalităţile de ripostă, dar nu a oferit detalii.
Luni, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avertizat că în Ucraina are loc un conflict prin intermediari între NATO şi Rusia şi că armamentul oferit de Occident Ucrainei constituie ţintă legitimă a armatei ruse. "Sigur că aceste arme sunt ţinte legitime pentru capabilităţile de atac ale armatei ruse. Nu putem vedea lucrurile altfel. Atunci când NATO este de facto într-un război prin intermediari cu Rusia, iar acest intermediar este aprovizionat cu armament, facem în război ceea ce trebuie făcut în război", a afirmat Serghei Lavrov într-un interviu acordat presei ruse, conform publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a negat, marţi seară, că Statele Unite ar fi într-un conflict militar cu Rusia prin intermediari, şeful Pentagonului subliniind că, "în mod clar, este lupta Ucrainei".
Administraţia de la Moscova a acuzat Marea Britanie că oferă armament Ucrainei pentru a ataca poziţii de pe teritoriul Rusiei şi a ameninţat că nu va ezita să riposteze prin bombardarea centrelor decizionale de la Kiev, indiferent dacă acolo sunt şi consilieri militari străini.


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului