„Asistăm la o nouă spirală privind eventuale confruntări militare din cauza programelor de înarmare balistică şi nucleară ale Coreei de Nord”, a declarat Vladimir Putin marţi după-amiază.
„Condamnăm deciziile Phenianului care încalcă rezoluţiile Consiliului de Securitate ONU, dar alimentarea retoricii militare este dăunătoare şi nu conduce nicăieri”, a adăugat liderul de la Kremlin, referindu-se la ameninţările Statelor Unite cu o intervenţie militară în Coreea de Nord.
„Toate părţile trebuie să manifeste reţinere şi să caute o soluţie paşnică” la criza din Peninsula Coreea, a subliniat Vladimir Putin.
Regimul de la Phenian, condus de Kim Jong-Un, a acuzat Administraţia Donald Trump că „a declarat război” Coreei de Nord, argumentând că are dreptul de a doborî bombardiere trimise de Statele Unite. Bombardiere americane s-au apropiat, recent, de coastele de est ale Coreei de Nord, într-o demonstraţie de forţă a Administraţiei Donald Trump. „Manevra are rolul de a demonstra că preşedintele Donald Trump are o gamă largă de opţiuni militare, pentru a învinge orice ameninţare”, declara Dana White, purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Apărării.
Acuzaţiile că Statele Unite ar fi „declarat război” împotriva Coreei de Nord sunt „absurde”, a reacţionat Casa Albă, în timp ce Departamentul american al Apărării a somat regimul de la Phenian să înceteze „acţiunile provocatoare”.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a lansat un apel la calm în contextul tensiunilor dintre Statele Unite şi Coreea de Nord, îndemnând „minţile înfierbântate” să înceteze „abordarea copiilor de grădiniţă”, după insultele între preşedintele Donald Trump şi liderul nord-coreean, Kim Jong-Un.
Donald Trump l-a numit pe Kim Jong-Un „nebun”, după ce liderul nord-coreean a afirmat că preşedintele SUA este „senil” şi „deranjat mental”. Anterior, Donald Trump avertizase că va „distruge total” Coreea de Nord dacă va ameninţa Statele Unite sau aliaţi ai acestei ţări.
Citeşte şi: Egiptul a distrus rachetele antitanc din Coreea de Nord şi a dezminţit că armamentul îi era destinat
Citeşte şi: Casa Albă respinge orice discuţie cu regimul din Coreea de Nord în privinţa problemei nucleare
Citeşte şi: Şeful diplomaţiei germane propune ”direcţia corectă” pentru a rezolva tensiunile din Peninsula Coreea
Citeşte şi: Rusia este disponibilă să coopereze cu Phenianul pentru rezolvarea paşnică a crizei din Peninsula Coreea
Citeşte şi: Un oficial ONU admite că Phenianul a făcut ”progrese foarte rapide”, Coreea de Nord devenind ”o ameninţare globală”
Citeşte şi: Trupul studentului american, repatriat din Coreea de Nord, nu prezenta urme de tortură/ CAUZA reală a morţii lui Otto Warmbier, potrivit medicilor legişti
Citeşte şi: Coreea de Sud se aşteaptă la noi provocări din partea Phenianului. „Există îngrijorări cu privire la declanşarea unui conflict militar în urma unor incidente accidentale”
Citeşte şi: În interiorul celei mai SECRETE ţări din lume: Cum îşi trăiesc viaţa oamenii din Coreea de Nord | GALERIE FOTO
Citeşte şi: SECRETELE Coreei de Nord: Nouă lucruri pe care trebuie să le ştii despre ţara aflată sub DICTATURA lui Kim Jong-un – INFOGRAFIC