Vladimir Putin denunţă practica relaţiilor internaţionale prin prisma experienţei sale de agent KGB
Premierul rus, Vladimir Putin, a insistat pe trecutul său de agent KGB pentru a denunţa, miercuri, "contradicţia" care există, potrivit lui, între teorie şi practică în relaţiile internaţionale, ca în Libia, unde civilii mor în numele "umanismului", relatează AFP.
"Uneori privesc modul în care, astăzi, luăm uşor decizia de a folosi forţa în afacerile internaţionale. Sunt stupefiat", a declarat Putin în cadrul unei conferinţe de presă comune cu premierul suedez Fredrik Reinfeldt, a cărui ţară participă la atacurile din Libia dar nu este membru NATO.
"Şi toate acestea vorbind despre drepturile omului şi umanismul care se practică în zilele noastre în lumea civilizată. Nu credeţi că este o contradicţie mare între discursuri, cuvinte şi practica relaţiilor internaţionale?", s-a întrebat şeful Guvernului rus.
"Trebuie să facem totul pentru a înlătura acest dezechilibru", a declarat el, explicându-şi poziţia printr-o experienţă personală în perioada în care era ofiţer al KGB.
"Toată lumea ştie că am lucrat în cadrul KGB. În acea perioadă Uniunea Sovietică era în război în Afganistan", a povestit el.
"Unul dintre prietenii mei din Afganistan conducea un grup al KGB. Într- zi, el a venit în vacanţă şi l-am întrebat «Saşa, cum este acolo?»", a continuat Putin, precizând că starea de spirit din perioada respectivă era "foarte patriotică, credeam că facem bine luptând în Afganistan".
"Iar el mi-a spus: «ştii, fără semnătura mea, nu are loc niciun bombardament. Şi îmi număr succesele prin numărul de ordine pe care nu le-am semnat» (...) Şi a adăugat: «ştii tu câţi civili mor în aceste bombardamente?»", şi-a amintit Putin.
Această conversaţie "a fost un şoc pentru mine. Imaginaţi-vă în perioada aceea să auziţi acest lucru din partea unui ofiţer al KGB!", a conchis el.
Moscova şi-a multiplicat în ultimele săptămâni criticile la adresa coaliţiei internaţionale, afirmând că intervenţia sa depăşeşte mandatul ONU.
Rusia, care dispune de un drept de veto în Consiliul de Securitate, s-a abţinut la 17 martie de la votul rezoluţiei 1.973, permiţând în acest fel adoptarea ei.
Această rezoluţie autorizează intervenţia unei coaliţii internaţionale împotriva regimului colonelului Kadhafi şi declanşarea atacurilor aeriene, dar nu autorizează o operaţiune militară terestră.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului