- Home
- Externe
- KIEV, (27.07.2013, 18:37)
- Iuliana Enache
Vladimir Putin îndeamnă Ucraina la o integrare economică cu Rusia
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a îndemnat, sâmbătă, Ucraina, care încearcă să se apropie de Europa, la o integrare cu Rusia din punct de vedere economic, subliniind legăturile spirituale dintre cele două ţări ortodoxe, în cadrul unei celebrări religioase la Kiev.
Urmărește
769 afișări
Vladimir Putin îndeamnă Ucraina la o integrare economică cu Rusia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Şeful statului rus, care a început o vizită de două zile în Ucraina pentru a sărbători 1.025 de ani de la creştinirarea Rusiei Kievene a celebrat "o unitate spirituală solidă" care serveşte drept "bază pentru prietenia ruso-ucraineană".
"Suntem cu toţii moştenitori spirituali a ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 1.025 de ani (...). În acest sens, suntem un popor unit", a declarat el, evocând creştinarea, în 988, a Rusiei Kievene, primul stat al slavilor estici care s-au împărţit apoi în ruşi, ucraineni şi bieloruşi.
Festivităţile religioase la care participă preşedinţii sârb Tomislav Nikolici şi moldovean Nicolae Timofti se desfăşoară înaintea unui summit la Vilnius, în noiembrie, care ar putea să se încheie cu un acord de asociere între Ucraina şi Uniunea Europeană.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
"Vom respecta orice alegere a poporului ucrainean" privind integrarea în structurile postsovietice, dominate de Moscova, a subliniat Putin, adăugând că, reunite, economiile celor două ţări vor fi mai competitive.
"În prezent, asistăm la o concurenţă foarte puternică pe pieţele mondiale. Doar unindu-ne eforturile vom putea să devenim competitivi şi să câştigăm în această luptă încrâncenată", a apreciat preşedintele rus.
"Putem şi o vom face", a adăugat el.
"Avem multe interese comune care pot crea condiţii favorabile dezvoltării economiilor noastre", a subliniat la rândul său preşedintele Viktor Ianukovici.
Moscova împinge de mai mulţi ani Ucraina să renunţe la orientarea sa europeană pentru a se întoarce către est şi a invitat această ţară să se integreze într-o uniune vamală formată pentru moment din Rusia, Kazahstan şi Belarus.
Fostă republică sovietică situată la porţile Europei, Ucraina este împărţită, de la independenţa sa în 1991, între Rusia şi Occident.
De la preluarea conducerii ţării, în 2010, preşedintele Viktor Ianukovici încearcă să întreţină legături mai strânse cu UE, rămânând însă în relaţii bune cu Rusia.
Relaţiile dintre Kiev şi Uniunea Europeană s-au deteriorat net la încarcerea fostului premier Iulia Timoşenko în 2011, denunţată de UE, care suspectează o persecuţie politică.
Semnarea unui acord de asociere între Uniunea Europeană şi Ucraina este respins permanent din cauza dosarului Timoşenko.
Condamnată la şapte de închisoare pentru abuz de putere, învinsă la alegerile prezidenţiale de către Ianukovici, Timoşenko este judecată şi pentru fraudă fiscală şi inculpată pentru complicitate în asasinarea unui deputat în 1996.
Ea le-a cerut, sâmbătă, ucrainenilor să "preţuiască" independenţa şi alegerea "făcută în urmă cu peste 1.000 de ani de a face parte din civilizaţia europeană".
"Aceasta a fost o alegere de o importanţă colosală, care nu are nimic de-a face cu agitaţia politică actuală, ritualurile protocolare fără importanţă şi tentativele de renaştere a unor false uniuni", a apreciat ea într-o declaraţie disponibilă pe site-ul partidului său.
Putin, însoţit de patriarhul Moscovei şi Întregii Rusii, Kiril, a participat împreună cu Ianukovici în cursul dimineţii la o slujbă religioasă în centrul Kievului.
Aproximativ 100 de militanţi naţionalişti ucraineni au manifestat în apropiere de locul de rugăciune, arborând bannere pe care se putea citi: "Când Kievul a fost botezat, Moscova încă nu exista", "Provincialii Putin şi Gundiaiev (numele de familie al patriarhului rus Kiril), bineveniţi în capitala Rusiei Kievene" sau "nu antrenaţi Ucraina în uniunea vamală".
Pe de altă parte, trei membre ucrainene ale mişcării Femen, cunoscute pentru apariţiile lor topless, au fost agresate şi răpite la Kiev în timp ce încercau să protesteze faţă de vizita lui Putin, potrivit mişcării.
În cursul dimineţii, lidera Femen, Anna Gutsol, a fost agresată cu puţin timp înainte de începerea vizitei preşedintelui rus în Ucraina.
Poliţia din Kiev, contactată de AFP, a declarat că nu dispune de nicio informaţie cu privire la acest incident.
Citește pe alephnews.ro: Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în 100 de zile. Cum este afectată România de înghețarea liniei frontului
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe