Video Vladimir Putin prima declaraţie despre victoria lui Călin Georgescu. Liderul rus a făcut sala să râdă

Preşedintele rus Vladimir Putin a comentat luni alegerile din România. Dictatorul rus a ironizat luni decizia privind renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidenţiale din România în care s-a impus Călin Georgescu.

Urmărește
8989 afișări
"În România sunt doi candidaţi", spune interlocutorul lui Putin, dar Putin îl corectează.
 
„Un candidat nu a fost pe placul autorităţilor şi au decis să repete numărarea voturilor. Asta se întâmplă în România”, a afirmat liderul de la Kremlin făcând trimitere la victoria lui Călin Georgescu şi decizia CCR de a renumăra voturile. Declaraţia sa a dus la o reacţie puternică în sală - care a început să râdă.
 
Este prima declaraţie a lui Putin despre alegerile prezidenţiale din România. Rusia a reacţionat prin alte instituţii până acum. 
 
Presa rusă a anunţat la scurt timp după alegeri victoria celui pe care l-au numit "Aliatul Rusiei". 
 
Administraţia prezidenţială a lui Vladimir Putin afirmase, după încheierea primului tur, că „nu cunoaşte foarte bine viziunea asupra lumii a lui Călin Georgescu”.

Decizia CCR

CCR a validat, luni seara, primul tur al alegerilor prezidenţiale. Al doilea tur va avea loc pe 8 decembrie şi la acesta vor participa Călin Georgescu şi Elena Lasconi.

Judecătorul Marian Enache, preşedintele CCR, a declarat că judecătorii au decis, cu unanimitate de voturi, respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei candidatului Terheş.

Totodată, Curtea a hotărât, în unanimitate, confirmarea şi validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de preşedinte a României din primul tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024.

Cel de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui României va avea loc duminică, 8 decembrie. La acesta vor participa Călin Georgescu şi Elena Lasconi.

„Curtea a observat că, din sezizarea contestatorului, voturile din diaspora nu au fost contestate şi, ca atare, în condiţiile date, a apreciat că nu se mai impune renumărarea acestora în evaluarea Curţii, chiar dacă au fost constatate unele diferenţe de voturi între candidaţi, a spus preşedintele CCR.

Aceste diferenţe nu rezultă ca provenind din fraude de natură să modifice rezultatul alegerilor, astfel că sunt considerate posibile erori materiale în numărarea voturilor exprimate, fără relevanţă în stabilirea rezultatului.

Argumentele din motivarea soluţiei, pronunţate de plenul Curţii, vor fi prezentate în cuprinsul hotărârii care se va publica în Monitorul Oficial a României.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici