- Home
- Externe
- MOSCOVA, (23.05.2017, 07:45)
- Andrei Ionascu
Vladimir Putin se va întâlni cu Emmanuel Macron la Paris pe 29 mai
Preşedintele rus Vladimir Putin va efectua o vizită oficială la Paris în data de 29 mai, după ce a răspuns unei invitaţii din partea preşedintelui francez Emmanuel Macron, a anunţat luni serviciul de presă de la Kremlin, notează site-ul agenţiei Tass.

Vladimir Putin se va întâlni cu Emmanuel Macron la Paris pe 29 mai (Imagine: Hepta)
Va fi prima întrevedere dintre Putin şi Macron, în condiţiile în care preşedintele Franţei a preluat mandatul pe 14 mai. Cei doi lideri de stat au discutat telefonic după ce Emmanuel Macron a câştigat alegerile prezidenţiale.
"Situaţia curentă a relaţiilor politice, economice, culturale şi umanitare dintre Rusia şi Franţa vor fi discutate în cadrul discuţiilor la nivel înalt. În plus, va există un schimb de viziuni în legătură cu subiecte globale şi regionale importante, în special privind coordonarea eforturilor pentru combaterea terorismului şi pentru rezolvarea crizelor din Siria şi Ucraina", se arată în comunicatul preşedinţiei Rusiei.
Vladimir Putin şi Emmanuel Macron vor participa la deschiderea unei expoziţii a Muzeului Ermitaj din Sankt Petersburg în incinta Palatului Marele Trianon din Versailles. Vernisajul este dedicat marcării a 300 de ani de la vizita ţarului rus Petru cel Mare în Franţa, moment care a însemnat începutul relaţiilor durabile dintre cele două ţări.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Emmanuel Macron a promis în campania electorală că va avea o abordare clară în privinţa Rusiei, dar că va încerca să coopereze cu Vladimir Putin pentru combaterea organizaţiei teroriste Stat Islamic.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului