Canal 12 anunţa ieri: „Surse din securitate ne-au declarat că au grijă ca Netanyahu să nu pună paie pe foc”. Expresia „a pune paie pe foc” sau o alta care circulă – „a aprinde un chibrit” – se referă la faptul că Regele Bibi ar fi în stare de orice, inclusiv să declanşeze un nou conflict în Gaza, sau să provoace Iranul, sau să înfrunte armat Hizballah, ca să-şi salveze scaunul de premier, care pentru el echivalează cu libertatea.
Vechiul şi constantul său inamic Ehud Barak, fost şi el prim-ministru al Israelului, spune cam acelaşi lucru: „Netanyahu e jalnic şi disperat, dar periculos”.
Încă zece zile de acum înainte – timp preţios pentru geniul politic al Regelui Bibi.
În seara aceasta, pe Facebook, înaintea urării „Shabbat Shalom”, s-a adresat poporului invocând o parasha (secţiune din Tora, reprezentând lectura săptămânii), aşa-numita Parasha Spionilor, şi – cu neîntrecutele sale accente profetice – i-a comparat subtil pe Yair Lapid şi Naftali Bennett (cei care ar urma să se rotească în funcţia de premier) cu două personaje malefice – Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune (Numeri 14). Acuzându-i că au slăbit spiritul poporului înrobindu-l intereselor personale, chemă întreaga dreaptă politică să se ridice şi să formeze un guvern puternic, care să apere şi „să păstreze Ţara Israelului”.