Volodimir Zelenski: Ucraineni! În toate oraşele noastre, unde inamicul a invadat, treceţi la ofensivă

Publicat: 06 03. 2022, 00:54
Actualizat: 19 03. 2023, 01:55

Într-un discurs video postat pe pagina sa oficială de Facebook, Zelenski a declarat că ucrainenii nu îşi vor da ţara „pe mâna unui inamic” şi a lăudat credinţa poporului ucrainean.

„Când nu ai o armă de foc, dar ei răspund cu focuri de armă şi tu nu fugi… Acesta este motivul pentru care ocupaţia este temporară. Poporul nostru – ucrainenii – nu dă înapoi”, a declarat Zelensky.

Zelenski a aplaudat rezistenţa şi protestele poporului ucrainean.

„Ei strigă la ocupanţi să plece acasă. Fiecare metru din pământul nostru ucrainean recuperat prin proteste este un pas înainte, un pas spre victorie”, a continuat el.