Voronin consideră normal să se vorbească limba rusă în partidul său
Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, consideră că este normal ca la şedinţele şi la Congresul Partidului Comuniştilor să se vorbească în principal limba rusă.

Voronin consideră normal să se vorbească limba rusă în partidul său (Imagine: Mediafax Foto)
Voronin a explicat că acest lucru reprezintă o problemă internă a partidului pe care îl conduce şi nu ar trebui să deranjeze pe nimeni, relatează Jurnal de Chişinău în ediţia electronică. "Este la discreţia fiecăruia să aleagă limba în care să vorbească. La şedinţele noastre se vorbeşte şi în moldoveneşte, dar de cele mai multe ori în rusă", a argumentat şeful statului.
"Pentru noi e important să ne putem înţelege între noi şi să lucrăm productiv. În plus, limba rusă e o limbă oficială în Republica Moldova, ea nu este interzisă", a adăugat el.
În ceea ce priveşte ultimul Congres al partidului, la care s-a vorbit aproape numai în rusă, preşedintele a precizat că acest lucru a fost necesar, întrucât au fost mulţi oaspeţi de peste hotare care nu cunosc altă limbă decât rusa. La congres au participat invitaţi din partidele de stânga ale Europei şi din China.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
-
Un nou incident legat de cablurile din Marea Baltică. Suedezii au deschis o anchetă
-
Trump-Putin: Întâlnirea depinde de progresele în negocierile de pace
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

