Prima pagină » Știri externe » Două tornade în Massachusetts: Cel puţin patru persoane au murit – VIDEO

Două tornade în Massachusetts: Cel puţin patru persoane au murit – VIDEO

Două tornade au provocat moartea a cel puţin patru persoane, miercuri seara, în Massachusetts, în nord-estul Statelor Unite, unde autorităţile au decretat stare de urgenţă, au anunţat surse oficiale.
Două tornade în Massachusetts: Cel puţin patru persoane au murit - VIDEO

Aceste tornade au fost de o violenţă „fără precedent” în Massachusetts, a declarat purtătorul de cuvânt al Agenţiei pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă din acest stat american, Scott MacLeod, potrivit căruia aproximativ 20 de localităţi au fost afectate de intemperii.

Guvernatorul Deval Patrick a decretat stare de urgenţă, ceea ce a antrenat mobilizarea a 1.000 de membri ai Gărzii Naţionale, pentru a spori capacităţile serviciilor de intervenţie, a precizat guvernoratul.

În mai, o tornadă a devastat orăşelul Joplin din Missouri, în centrul Statelor Unite, provocând moartea a cel puţin 142 de persoane.

La sfârşitul lui aprilie, mai multe tornade au afectat sud-estul SUA, provocând moartea a 354 de persoane şi pagube importante, acestea fiind cele mai grave din ultimii aproape o sută de ani.