Yu Zhengsheng, însărcinat cu grupurile religioase şi minorităţile etnice, numărul patru în ierarhia Partidului Comunist, a insistat în discursul pe care l-a susţinut asupra liniei oficiale, potrivit căreia Dalai Lama, care a fugit din China în 1959, după eşecul unei revolte faţă de regimul chinez, este un „separatist violent”.
Dalai Lama, care s-a refugiat în India, afirmă, în schimb, că el doreşte doar puţin mai multă autonomie pentru patria sa.
„Oamenii de toate etniile sunt angajaţi într-o luptă hotărâtă împotriva separatismului, contracarând în permanenţă activităţile separatiste şi de sabotaj ale clicii lui Dalai Lama şi forţelor ostile străine”, a declarat Yu în faţa marelui Palat Potala din Lhasa, cel mai înalt palat din lume, odinioară reşedinţa lui Dalai Lama.
Yu, care a condus delegaţia Guvernului central în regiune, a vorbit în faţa unor oficiali, a unor tibetani purtând costume tradiţionale şi a unor studenţi care fluturau steaguri ale Chinei.
O procesiune de caruri alegorice, evocând realizările Partidului Comunist, iar altele înfăţişând monumente celebre din Tibet, ca Palatul Potala, a defilat pe străzi, după discursuri.
Yu a îndemnat luni armata, poliţia şi personalul judiciar din Tibet să fie pregătite „să poarte o luptă îndelungată împotriva clicii celui de-al 14-lea Dalai Lama”, potrivit agenţiei oficiale de ştiri Xinhua.
Presa de stat a profitat de aniversare pentru a lansa atacuri la adresa lui Dalai Lama.
Tabloidul naţionalist The Global Times, deţinut de către Cotidianul Poporului, organul de presă al partidului unic, l-a numit pe laureatul Nobelului pentru Pace un „trişor” şi un „conducător crud în exil”.
Anul acesta au loc mai multe aniversări sensibile pentru regiunea îndepărtată pe care China o conduce cu o mână de fier din 1950, când trupele comuniste au mărşăluit şi au preluat controlul, printr-o „eliberare paşnică”, în opinia Beijingului.
Tibetul a sărbătorit împlinirea vârstei de 80 de ani de către Dalai Lama şi a marcat 20 de ani de la dispariţia unui tânăr tibetan care a fost ales de Dalai Lama al doilea în ierarhia tibetană budistă.
Tânărul, în vârstă de şase ani la momentul dispariţiei, „trăieşte o viaţă normală”, a anunţat duminică un oficial chinez de rang înalt.
Organizaţia Free Tibet a denunţat aceste ceremonii, luni, apreciind că ele „pot fi organizate în PR-ul secolului al XXI-lea, dar fac parte din epoca lui Mao”, referindu-se la fondatorul Chinei moderne, Mao Zedong.
Tibetul rămâne supus unor măsuri de securitate stricte, iar vizitele jurnaliştilor străini sunt limitate, ceea ce îngreunează evaluarea situaţiei regiunii.