După ce l-a introdus pe preşedintele Barack Obama, Biden s-a întors către acesta şi i-a spus: „Este un succes al naibii de mare” ( „This is a big f–ing deal„), uitând pentru moment că microfoanele erau deschise.
La scurt timp după acest eveniment, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Robert Gibbs, afirma pe Twitter, că a fost un „moment puternic atunci când preşedintele (Barack Obama) s-a referit la oamenii pentru care semna hotărârea, la milioanele de oameni care vor avea asigurări de sănătate”. „Şi, da, domnule vicepreşedinte, aveţi dreptate”, încheia acesta mesajul postat pe Twitter.
Aceasta nu este pentru prima dată când vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a fost surprins înjurând de un microfon deschis.