Vulcanul Etna a erupt - VEZI IMAGINI SPECTACULOASE
Vulcanul Etna din Italia a erupt miercuri pentru puţin timp, iar vulcanologii îl supraveghează continuu, informează CNN. Etna a început să aibă activitate marţi seară, au spus oficiali de la Institutul de Vulcanologie italian.
Vulcanul Etna a erupt
Miercuri dimineaţă, aceştia au inspectat vârful vulcanului, care a erupt pe partea de sud-est miercuri seară. Cenuşa emenată de vulcan a ajuns până la altitudinea de aproximativ 7.000 de metri, iar lava s-a scurs pe o distanţă de aproximativ 4.000 de metri, oprindu-se la altitudinea de 1.630 de metri.
Institutul Naţional de Geofizică şi Vulcanologie din Italia a informat că vulcanul a continuat să aibă o activitate slabă în timpul dimineţii de joi.
Oamenii de ştiinţă au declarat că vulcanul ar putea produce cenuşă, însă nu au confirmat acest lucru.
Pentru moment, Etna nu este periculos pentru locuitorii oraşului de la baza lui.
Potrivit experţilor din cadrul Institutului Naţional italian de Geofizică şi Vulcanologie (INGV), este vorba de activităţi ciclice ale vulcanului, nefiind excluse noi erupţii în zilele următoare.
"Fenomenul, practic, s-a încheiat din timpul nopţii, dar există posibilitatea să fie reluat. Astfel de activităţi sunt ciclice", explică Domenico Patane, directorul filialei din Catania a INGV.
Etna figurează pe primul loc într-un top al celor mai vizitaţi vulcani activi din Europa, pe locul secund fiind vulcanul spaniol Teide (Insulele Canare).
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:38
LIVE TEXT Trump sugerează o intervenţie militară a SUA şi preluarea controlului asupra Fâşiei Gaza. Donald Trump spune că SUA va „prelua” şi va „deţine” Fâşia Gaza. Preşedintele SUA a sugerat ca locuitorii din Fâşie să se mute într-o nouă locaţie oferită de una sau mai multe naţiuni din Orientul Mijlociu
-
astăzi, 08:36
Analiză: Preţurile chiriilor au crescut cu 7% în ultimul an în principalele oraşe din ţară