Washington: Nu este datoria SUA să rezolve divergenţele din cadrul UE privind vizele
Statele Unite şi-au apărat joi politica negocierilor bilaterale cu statele europene privind eliminarea vizelor, explicând că nu este de datoria Washingtonului să rezolve problemele Uniunii Europene, relatează AFP.

Washington: Nu este datoria SUA să rezolve divergenţele din cadrul UE privind vizele
"Dacă există dezacorduri privind prerogativele statelor membre în raport cu cele ale organizaţiei, fie că este vorba de UE sau Comisia Europeană, rezolvarea lor nu depinde de noi", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Sean McCormack.
"Aceştia sunt aliaţii noştri şi vom rămâne atenţi şi conştienţi la legi şi reglementări, dar aceste state membre UE vor să încheie aceste acorduri bilaterale cu Statele Unite", a adăugat purtătorul de cuvânt.
"Răspundem cererilor bilaterale directe ale statelor membre. Considerăm că nu este rolul nostru să rezolvăm divergenţele din cadrul UE şi al CE", a conchis acesta.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Secretarul american pentru Securitate Internă, Michael Chertoff, efectuează în prezent un turneu în noile state membre UE, unde a semnat mai multe protocoale de acord privind eliminarea vizelor cu Slovenia, Estonia şi Letonia.
La 26 februarie, liderii cehi au fost primii care au semnat un acord de acest gen în cadrul unei vizite oficiale la Washington, provocând nemulţumirea Bruxelles-ului, care refuză să ofere SUA acces la bazele de date europene privind cetăţenii, în special la cele ale Sistemului de informaţii Schengen (SIS) şi sistemul de informaţii privind vizele (VIS).
Ungaria, Slovacia şi Lituania vor semna la rândul lor astfel de protocoale în zilele următoare.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului