Partidul Liberal din R.Moldova adresează un apel tuturor susţinătorilor şi simpatizanţilor săi, care au şi cetăţenie română, pentru a participa activ la turul doi al scrutinului prezidenţial din România, în cele 13 secţii de votare deschise pe teritoriul Republicii Moldova.
Formaţiunea liberală de la Chişinău îi îndeamnă pe alegători să îi acorde voturile lui Traian Băsescu. „Îndemnul Partidului Liberal din R.Moldova porneşte de la realitatea că, în primul său mandat prezidenţial, domnul Traian Băsescu a promovat o intensă politică de apropiere şi de consolidare a relaţiilor cu R.Moldova, de susţinere fermă a intereselor Republicii Moldova pe plan internaţional şi în special pe planul integrării europene”, precizează comunicatul formaţiunii.
„Partidul Liberal din R.Moldova reiterează poziţia sa potrivit căreia realegerea lui Traian Băsescu în funcţia supremă de preşedinte al României este de o importanţă crucială atât pentru România, cât şi pentru Republica Moldova, pentru ca procesele benefice începute să fie continuate şi duse la bun sfârşit, în numele destinului european comun”, se încheie comunicatul.