Washingtonul anunţă că nu este implicat în negocieri cu privire la Julian Assange

Statele Unite au anunţat miercuri că nu sunt implicate în negocieri cu privire la fondatorul site-ului WikiLeaks Julian Assange, care s-a refugiat de marţi seara la ambasada Ecuadorului din capitala britanică, pentru a se sustrage extrădării sale în Suedia.

Urmărește
146 afișări
Imaginea articolului Washingtonul anunţă că nu este implicat în negocieri cu privire la Julian Assange

Julian Assange (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Din câte ştiu eu, nu suntem implicaţi în negocieri", a declarat Victoria Nuland, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat.

Julian Assange, un australian în vârstă de 40 de ani, s-a refugiat marţi seara la ambasada Ecuadorului din Londra. Acest gest are loc în contextul în care australianul a epuizat toate căile de recurs, în Marea Britanie, prin care încearcă să evite să fie extrădat către Suedia, care îl acuză de viol şi agresiuni sexuale. Assange neagă ferm acuzaţiile, vorbind despre raporturi consimţite şi un complot.

Negocierile ar putea implica, însă, Suedia, pentru ca această ţară să nu se angajeze să îl predea pe Assange Statelor Unite, aşa cum se tem susţinătorii acestuia.

"Acest subiect priveşte Marea Britanie, Ecuadorul şi Suedia", a subliniat Nuland, la Washington. "Noi vrem să fie făcută dreptate", a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane, când a fost întrebată de către jurnalişti care este opinia Guvernului american asupra acestui subiect.

Julian Assange s-a plâns în mod constant că a fost abandonat de către ţara sa, avertizând că dacă va ajunge să fie extrădat în Statele Unite, ar putea risca pedeapsa cu moartea pentru spionaj, în urma publicării unui număr imens de documente diplomatice confidenţiale americane pe site-ul WikiLeaks.

Publicarea în 2010 a mii de documente confidenţiale pe acest site a făcut Washingtonul să tremure.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici