- Home
- Externe
-
GENEVA, (09.11.2013, 07:23)
- Anna Primac
Washingtonul confirmă prelungirea negocierilor asupra programului nuclear iranian cu încă o zi
Negocierile cu privire la controversatul program nuclear iranian, reluate joi pentru o perioadă de două zile la Geneva, au fost prelungite cu încă o zi, urmând să continue sâmbătă, a confirmat vineri un oficial american.

Washingtonul confirmă prelungirea negocierilor asupra programului nuclear iranian cu încă o zi (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
"În cursul serii (de vineri), noi am continuat să facem progrese în ce priveşte reducerea divergenţelor", a declarat un oficial de rang înalt din cadrul Departamentului de Stat american.
"Mai sunt încă multe de făcut. Discuţiile vor fi reluate mâine (sâmbătă) dimineaţă", a adăugat el.
Anterior, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a anunţat că se va deplasa, sâmbătă, la Geneva pentru a se alătura negocierilor în dosarul nuclear iranian.
După reuniunea de vineri, delegaţiile europeană, americană şi iraniană au revenit la hotel, unde erau aşteptaţi de o mulţime de jurnalişti.
Şefa diplomaţiei UE Catherine Ashton a refuzat să facă declaraţii, în timp ce secretarul american de Stat John Kerry a afirmat că "în acest moment, nu s-a ajuns la un acord".
Negociatorii Iranului şi cei ai statelor din cadrul Grupului 5+1, membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU (China, Franţa, Marea Brianie, Rusia şi Statele Unite) plus Germania, se întâlnesc începând de joi, la Geneva, prezidaţi de Ashton, pentru a încerca să ajungă la un acord pe tema controversatului program nuclear iranian.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:00
-
ieri, 21:34
Geografia României va deveni materie separată la liceu, anunţă ministrul Educaţiei