Washingtonul, „profund dezamăgit” de proiecte israeliene de colonizare a Ierusalimului de Ext
„Suntem profund dezamăgiţi de faptul că Israelul persistă în continuarea acestei scheme de acţiuni provocatoare”, a declarat Victoria Nuland, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat american, într-o declaraţie mai fermă decât de obicei asupra acestui subiect.
„Oficiali israelieni repetă fără încetare că susţin calea unei soluţii cu două state, dar aceste acţiuni nu fac altceva decât să pună şi mai mult în pericol acest obiectiv”, a continuat ea.
Israelul este pe punctul de a aproba noi proiecte de construcţii masive în cartiere de colonizare din Ierusalimul de Est, ocupat de către Israel, în pofida unor critici exprimate la nivel internaţional.
„Două proiecte care prevăd construirea a 549 şi 813 locuinţe în cartierul Givat Hamatos (la sud de Ierusalim) urmează să fie examinate astăzi (marţi) de către Comisia pentru Planificare a districtului Ierusalim”, a declarat pentru AFP Hagit Ofran, un specialist în dosarul colonizării din cadrul grupului Pacea Acum.
Autorităţile municipale urmează să aprobe miercuri alt proiect privind construirea a aproximativ 2.610 locuinţe la Givat Hamatos. De asemenea, Comisia pentru Planificare urmează să discute joi construirea a aproximativ 1.100 de locuinţe suplimentare în cartierul de colonizare Gilo (sud) şi se va reuni la 7 ianuarie pentru a analiza crearea unui şantier al unui hotel de aproximativ 1.000 de camere la Givat Hamatos.
„Nu ne aflăm într-un cerc constructiv aici. Trebuie să spargem acest cerc, să punem capăt acţiunilor de provocare şi să aducem toare părţile la masa negocierilor”, a subliniat Nuland. „Nu putem dori acest lucru mai mult decât părţile însele”, a insistat ea.
Israelul consideră Ierusalimul capitala sa „unificată şi indivizibilă”. Însă comunitatea internaţională nu recunoaşte anexarea în 1967 a părţii de est a Ierusalimului, unde palestinienii vor să instaleze capitala Palestinei, un stat la crearea căruia aspiră.