Washingtonul recunoaşte Consiliul Naţional de Tranziţie libian ca „interlocutor legitim”

Publicat: 10 06. 2011, 08:27
Actualizat: 10 06. 2012, 05:30

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a evocat joi Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT), structura politică a rebeliunii libiene, drept „interlocutor legitim” al poporului libian, a anunţat un oficial american de rang înalt, citat de AFP.

Clinton a descris „CNT ca interlocutor legitim al poporului libian în această perioadă interimară”, a declarat acest oficial, sub acoperirea anonimatului.

Hillary Clinton a făcut această distincţie în timp ce se adresa membrilor Grupului de Contact privind Libia, reuniţi la Abu Dhabi pentru a pregăti perioada post-Kadhafi.

„Este semnalul nostru pentru a arăta că avansăm spre această tranziţie”, a adăugat oficialul citat, în condiţiile în care Clinton a dat asigurări, în deschiderea reuniunii, că zilele lui Muammar Kadhafi la putere sunt „numărate” şi că plecarea sa este „inevitabilă”.

Statele Unite devin astfel a 11-a ţară care consideră CNT unicul interlocutor legitim în Libia, după Franţa, Qatar, Marea Britanie, Italia, Gambia, Malta, Iordania, Senegal, Spania şi Australia.