Washingtonul şi-a exprimat îngrijorarea faţă de dispariţia unui militant grec de extremă stânga

Publicat: 09 01. 2014, 06:59
Actualizat: 07 06. 2014, 13:55

„Facem apel la Guvernul grec să-l localizeze pe (Christodoulos) Xiros şi să-l ducă în închisoare”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki.

Ea a afirmat că Statele Unite şi Grecia sunt partenere în lupta împotriva terorismului sub toate formele sale” şi că cele două ţări „colaborează strâns în combaterea celor care au recurs la violenţă pentru a încerca să-şi atingă obiectivele”.

Xiros, un fost militant al grupării greceşti de extremă stânga 17 Noiembrie (17-N) condamnat la închisoare pe viaţă, a profitat de o permisie de la închisoare pentru a dispărea. Bărbatul în vârstă de 56 de ani ispăşea o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă pentru rolul de asasin al acestei grupări foarte violente, destructurate în 2002. El este căutat de poliţia greacă.

17-N, o grupare cu o ideologie marxistă puternic impregnată de naţionalism şi antiamericanism, şi-a luat numele de la Revolta Studenţilor faţă de Dictatura Coloneilor (1967-1974), înăbuşită în sânge la Atena pe 17 noiembrie 1973.

Această grupare a apărut în 1975, odată cu asasinarea şefului filialei CIA la Atena, Richard Welch, şi a revendicat în total 23 de asasinate şi aproximativ zece atentate.