Departamentul de Stat a anunţat că Wess Mitchell va rămâne în funcţie până la jumătatea lunii februarie.
„Wess Mitchell a avut o activitate extraordinară. Am apreciat expertiza şi inteligenţa sa cât timp a condus echipa pentru afaceri europene a actualei Administraţii”, a declarat secretarul de Stat american, Mike Pompeo.
Robert Palladino, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, a declarat că Wess Mitchell a fost un „lider valoros şi eficient”, un „prieten bun al aliaţilor şi partenerilor din Europa”.
Wess Mitchell a declarat pentru cotidianul The Washington Post că demisionează din raţiuni familiale, nu din cauza disensiunilor legate de politicile Administraţiei Donald Trump.
„Demisia intervine într-o perioadă de tensiuni între Washington şi capitalele europene pe fondul disensiunilor referitoare la comerţ, bugete pentru apărare şi retragerii Statelor Unite din Acordul nuclear iranian. Decizia demisiei a fost anunţată la doar o lună după ce Mike Pompeo a rostit un discurs la Bruxelles, centrul Uniunii Europene, în care a exprimat dubii privind valoarea unor instituţii multilaterale precum UE şi a unor organizaţii internaţionale agreate de Europa, inclusiv FMI şi Banca Mondială”, comentează agenţia Associated Press.