WikiLeaks: SUA au clasat serviciul pakistanez de informaţii ca organizaţie teroristă

Anchetatorii americani care i-au interogat pe prizonierii de la Guantanamo considerau serviciile pakistaneze de informaţii drept organizaţie teroristă, potrivit unor documente dezvăluite de WikiLeaks, relatează AFP.

Urmărește
8 afișări

Inter-Services Intelligence (ISI, serviciul pakistanez de informaţii) figurează între cele aproximativ 70 de organizaţii considerate ca "teroriste sau susţinând entităţi teroriste" de pe o listă secretă stabilită, în 2007, de către americani, potrivit acestor documente, care prezintă neîncrederea acută între cei doi aliaţi.

Lista, care clasează ISI la acelaşi nivel cu mişcarea palestiniană Hamas, mişcarea şiită libaneză Hezbollah sau serviciile de informaţii iraniene, inamici de multă vreme ai Statelor Unite, apare într-un memorandum redactat la Guantanamo, difuzat duminică seara de WikiLeaks.

Publicarea acestuia survine la câteva zile după o declaraţie a şefului Statului Major Interarme american, amiralul Mike Mullen, care a acuzat ISI că întreţine relaţii cu reţeaua Haqqani a talibanilor afgani, a cărei principală bază din spatele frontului este situată în zonele tribale pakistaneze.

În replică, şeful Statului Major al armatei pakistaneze a respins "propaganda nefastă, care constă în a spune că Pakistanul nu a făcut suficient" în lupta contra terorismului.

Potrivit altor documente difuzate de WikiLeaks, anchetatorii de la Guantanamo erau avertizaţi că legăturile între deţinuţii lor şi ISI, dinainte de 2003, erau considerate ca semn al unei asocieri cu talibanii sau al-Qaida.

Pakistanul a susţinut crearea mişcării talibanilor, care au preluat, în 1996, puterea în Afganistan. Islamabadul s-a aliat cu Statele Unite la invadarea Afganistanului, după atentatele de la 11 septembrie 2001, şi respinge, de atunci, toate acuzaţiile de joc dublu.

Dar, potrivit altor documente, un afgan, pe nume Haji Sahib Rohullah Wakil, a ajutat militanţi al-Qaida să fugă în Pakistan, după ce a primit un permis din partea acestei ţări, pentru a traversa frontiera în convoaie.

Wakil "a lucrat împreună" cu serviciile pakistaneze de informaţii contra Guvernului afgan al preşedintelui Hamid Karzai, potrivit acestor documente.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici